Sfântul Ioan Botezătorul încheie şirul Sărbătorilor de Iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creştinii ortodocşi care se conduc de calendarul Iulian îl sărbătoresc astăzi, 20 ianuarie, pe Ioan Botezătorul – Înaintemergătorul Domnului, unul dintre cei mai veneraţi sfinţi. Acesta este sărbătorit în ziua de după Botezul Domnului (Boboteaza), încheind şirul Sărbătorilor de Iarnă.

Potrivit scripturilor, Sfântul Ioan a fost fiul rabinului Zaharia şi al cuvioasei Elizaveta, iar naşterea sa a fost vestită de îngeri. A crescut în deşert, pregătindu-se de marea slujire prin post şi rugăciune. A trăit acolo până la vârsta de treizeci de ani, când Dumnezeu l-a chemat să predice poporului evreu. Trimis să anunţe vestea cea bună a venirii lui Hristos, Ioan îşi împlineşte misiunea botezându-l pe Iisus în apele Iordanului. Ioan Botezătorul a avut o moarte de mucenic, i-a fost tăiat capul din ordinul regelui Irod Antipa.

De dimineaţă, enoriaşii au mers la biserică, pentru a asista la slujbă şi a se ruga de sănătate. Tradiţia populară spune că sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul este o zi de bucurie, iar cine nu se veseleşte va fi trist tot anul. Se crede că în ziua se Sfântul Ion este bine să te speli pe faţă cu agheasmă luată de la Bobotează, denumită şi Agheasma Mare, pentru a fi ferit tot anul de boli şi necazuri. Sfântul Ioan Botezătorul este ocrotitorul pruncilor şi credinţa străveche spune că femeile care-şi doresc să devină mame trebuie să se roage la Sfântul Ion pentru a naşte copii sănătoşi.

În multe gospodării se sărbătoreşte hramul casei, iar cei care poartă numele sfântului sunt sărbătoriţi. Potrivit datelor Agenţiei Servicii publice, peste 164 de mii de bărbaţi din Republica Moldova poartă numele de Ion (105,5 mii), Ivan (57,6 mii), Ioan (619),  Ionel (351) şi Nelu (137). Iar peste 9,6 mii de femei sunt Ioana (4733), Ionela (4377), Ivana (497), Nela (26), Ivanca (23).

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite