Adjunctul Secretarului de Stat al SUA:„Dacă presiunile Rusiei nu vor înceta, Statele Unite vor acorda mai multă susţinere pentru apropierea voastră de Occident”
0În cadrul unei întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti la Chişinău, asistentul adjunct al Secretarului de Stat american, Eric Rubin, a reiterat că locul Republicii Moldova este în spaţiul european şi în cel transatlantic.
„Ca răspuns la presiunile Federaţiei Ruse asupra ţărilor din Parteneriatul Estic, noi spunem că viziunea noastră este cea a unei Europe Unite, în care să domnească democraţia”, a notat îEric Rubin.
Nicolae Timofti a mulţumit la rândul său oficialului american pentru susţinerea politică şi asistenţa economică acordată Republicii Moldova de către Statele Unite ale Americii.
„În această perioadă determinantă pentru viitorul european al ţării mele, apreciem înalt orice semnal de încurajare venit din partea prietenilor noştri americani”, a spus Nicolae Timofti.
Rubin a salutat decizia autorităţilor de la Chişinău de a trimite un grup de militari moldoveni în Kosovo, pentru o misiune internaţională de menţinere a păcii şi a convenit, împreună cu Nicolae Timofti asupra elaborării unor noi proiecte de colaborare moldo-americană.
„Pentru noi, este prioritar să susţinem Republica Moldova ca să ajungă să parafeze Acordul de Asociere la Vilnius şi să continue procesul de integrare europeană. Credem că aceasta este cea mai bună soluţie pentru viitorul Moldovei şi al cetăţenilor săi. Credem cu tărie că rezultatul final va fi pe măsură: o creştere economică puternică şi o îmbunătăţire semnficativă a viitorului tinerilor din Moldova“, a declarat Eric Rubin pentru Publika TV.