Soarta transnistrenilor care au fugit în România din „raiul“ bolşevic URSS (I)

Mulţi transnistreni au reuşit să fugă în România trecând Nistrul, însă unii au murit înecaţi sau răpuşi de gloanţele grănicerilor. FOTO Arhiva Naţională a Republicii Moldova

După anexarea Basarabiei la 28 iunie 1940, reprezentanţii NKVD au făcut totul pentru a identifica persoanele care, în perioada 1918-1940, au fugit din Uniunea Sovietică.

La scurt timp de la puciul militar bolşevic din noiembrie 1917 de la Sankt Petersburg (aşa-numita „marea revoluţie socialistă din octombrie“), locuitorii din stânga Nistrului s-au convins de „avantajele“ sistemului socialist promise de noile autorităţi. Războiul civil, colectivizarea forţată a agriculturii, persecuţiile pentru credinţă, naţionalizările, procesele şi deportările în lagăre de concentrare şi în Siberia – toate astea i-au determinat pe mulţi să fugă din URSS în România. În Basarabia transnistrenii au locuit fără probleme până la ocuparea ei de către Uniunea Sovietică. Însă, după 28 iunie 1940, fugarii au fost identificaţi de NKVD şi, în cea mai mare parte, au ajuns în faţa unui pluton de execuţie. 

Treceri ilegale ale frontierei au fost înregistrate pe tot parcursul celor 22 de ani (1918-1940) cât Basarabia a fost în cadrul Regatului României. Cele mai frecvente au avut loc în anii 1932-1933, în timpul marii foamete din Ucraina.

Nu toţi doritorii de a locui în România au ajuns cu bine pe malul drept al Nistrului. O parte dintre ei au căzut pe gheaţă răpuşi de mitralierele grănicerilor sovietici, alţii s-au înecat în valurile râului. În Basarabia, după o procedură de verificare, transnistrenii erau eliberaţi. 

Dosarele marcate cu „despre împuşcare“

Sub aspect juridic, evadarea din URSS constituia „trădare de patrie“, la care, cu ceva efort din partea NKVD, se adăuga „divulgarea secretului de stat“. Pentru aceste infracţiuni pedeapsa era una – împuşcare. 

Dosarele care vizează persoanele judecate care au trecut Nistrul în perioada 1918-1940 sunt ştampilate, în partea de sus a copertei, cu o inscripţie-şablon „O расстреле (rus)“ („Despre împuşcare“, traducere). Aşadar, examinând coperta dosarului este clară soarta celui judecat. Să vedem ce destine au avut după 28 iunie 1940 câţiva transnistreni ajunşi în Basarabia între 1918 şi 1940.

Dionisie Barbă s-a născut în 1908 în satul Ternovca, de pe malul stâng al Nistrului, judeţul Tiraspol, în familia unui ţăran mijlocaş. Tatăl său a deţinut cinci desetine de pământ arabil, 0,75 hectare de livadă de mere şi câte 0,5 hectare de caiţi şi de viţă-de- vie. Avea o casă, doi cai, o vacă, ambar şi debara.

FOTO: Coperţile dosarelor de la Securitate ale lui Mefodie şi Pavel Criviţchi

„În URSS trăiesc foarte mulţi săraci“

Nenorocirea a dat peste familia lui în anul 1931, când tatăl său a fost judecat pentru neîndeplinirea obligaţiei de predare a cerealelor la stat, iar Dionisie, care lucra la fabrica de conserve din Tiraspol, a fost concediat. În contul datoriilor le-a fost luată mica rezervă de grâu şi tot ce mai era pe lângă casă. Rămaşi fără lucru şi fără mijloace de existenţă, îndurând foamea, Dionisie, împreună cu alţi doi fraţi, a decis să fugă peste Nistru. Râul l-au trecut pe gheaţă, în luna februarie 1932, în regiunea satului Chiţcani. El cu fratele său Afanasie a ajuns cu bine pe malul drept, iar pe mezinul, Ion, a fost reţinut de grănicerii sovietici. La Ternovca le-au rămas părinţii şi sora Tatiana.

Timp de două luni fraţii Barbă au fost ţinuţi pentru verificări, apoi eliberaţi. Dionisie a fost angajat la directorul băncii din Bender pentru munci în livadă, iar Afanasie – la directorul unei şcoli din Bălţi.

Dionisie s-a stabilit cu traiul în comuna Fârlădeni din judeţul Tighina, localitatea în care se aflau livezile deservite. Peste doi ani se căsătoreşte cu Alexandra Mihaileancă din această localitate, iar în 1935 li se naşte fiul Vasile. Cu banii adunaţi îşi cumpără un lot de pământ şi reuşeşte să-şi ridice o căsuţă, în care se mută în 1939. În anul 1935 a primit veste de la tatăl său că tot pământul familiei a fost trecut în proprietatea colhozului. Cu un an mai devreme i s-a comunicat că fratele Afanasie a decedat într-un spital din Bălţi.

Dionisie Barbă a fost arestat de NKVD la 17 iulie 1940. Prima versiune - că a fugit din URSS, fiindcă tatăl nu i-a permis să se însoare cu fata pe care o iubea -, a fost schimbată, sub presiunile NKVD, cu cea adevărată. A recunoscut în faţa sovieticilor că a evadat în România după ce gospodăria lor a fost „răsculăcită“ (naţionalizată), iar tatăl său a fost trimis în gulag. A mai spus că după confiscarea averii au îndurat foame. Întrebat ce se construieşte la Tiraspol, Dionisie a povestit autorităţilor române că a fost ridicată o uzină de prelucrare a fructelor şi legumelor şi una metalurgică, iar pâinea se distribuie pe cartele doar celor care lucrează. Le-a mai povestit românilor că în URSS trăiesc foarte mulţi săraci şi că celor bogaţi li se confiscă averea şi sunt trimişi în Siberia. În faţa celor de la NKVD a confirmat că le-a spus românilor ceea ce ştia despre trupele Armatei Roşii dislocate la Tiraspol.

Mărturiile lui Barbă au fost încadrate conform articolului 54/1 „a“ din Codul Penal al RSS Ucrainene – „trădare de patrie“.

Judecata a avut loc la 21 octombrie 1941. Tribunalul militar al corpului II de armată al Districtului militar Odesa l-a condamnat pe Dionisie Barbă la pedeapsa capitală – împuşcare şi confiscarea averii. Sentinţa a fost aprobată de instanţele superioare ale URSS. A fost executat la 8 decembrie 1941, în oraşul Tiraspol. Dionisie Barbă a fost reabilitat la 18 septembrie 2000.

Doi condamnaţi la împuşcare

Fraţii Mefodie şi Pavel Criviţchi s-au născut în satul Cocieri, raionul Dubăsari, în anul 1894 şi, respectiv, 1902. Tatăl lor a fost un ţăran înstărit, avea circa 20 de desetine de pământ, două secerători, cinci cai şi toate cele necesare unei gospodării. Şi-a păstrat proprietatea privată până la începerea colectivizării forţate (1929), cu toate că în anul 1920 o parte din avere a fost naţionalizată.

FOTO: Mefodie Criviţchi în arestul NKVD/ Dosar SIS

Către 1931 presiunile pentru a intra în colhoz au crescut, iar ameninţările cu naţionalizare, judecare şi deportare erau iminente. La o reuniune de familie, la care a participat tatăl Ion, ambii fraţi şi soţiile lor, dar şi doi consăteni, Mefodie şi Pavel Criviţchi au decis să emigreze în Basarabia.

În noaptea de 7 spre 8 martie 1931, fraţii Criviţchi împreună cu familiile (Pavel cu soţia şi cei trei copii), cărora li s-au alăturat sătenii Nichita Sârbu şi Haralambie Verlan, au trecut Nistrul în regiunea localităţii Dubăsari. Fiind observaţi de grăniceri pe gheaţă, aceştia au deschis focul, împuşcând-o pe soţia lui Pavel şi pe fiul cel mare, în vârstă de opt ani. Mefodie şi soţia lui nu au reuşit să treacă şi s-au întors în sat, însă la 17 martie a aceluiaşi an Mefodie a reuşit, de unul singur, să treacă Nistrul în regiunea satului Jura, raionul Râbniţa.

Ajunşi pe malul drept al Nistrului, după verificările de rigoare, au fost eliberaţi. Un timp au stat în casa Societăţii refugiaţilor transnistreni, din Chişinău. Mefodie a locuit apoi în satele Jevreni şi Măşcăuţi, judeţul Orhei, îndeletnicindu-se cu tâmplăria. La Măşcăuţi deţinea în proprietate trei hectare de pământ arabil şi 1,5 hectare de livadă. Pavel s-a stabilit cu traiul la Chişinău, unde s-a recăsătorit. A avut cu noua soţie un copil şi a lucrat, mai întâi zilier, apoi la combinatul de lactate. Mefodie Criviţchi a fost arestat la 9 iulie, iar Pavel - la 20 noiembrie 1940.

Unul neagă, altul recunoaşte

Ancheta preliminară a decurs potrivit scenariului pregătit, însă cu unele deficienţe. Astfel, Mefodie a recunoscut că a trecut ilegal frontiera, dar a negat că s-a întors la Cocieri, în anul 1936, cu misiune de spionaj din partea românilor (NKVD a insistat asupra acestei versiuni). Pavel, la rândul său, a povestit sincer despre viaţa lui, despre serviciul militar în rândurile Armatei Roşii, despre componenţa regimentului şi armele din dotare, locul dislocării. Cele declarate de fraţi au fost suficiente pentru întocmirea rechizitoriului.

Primul a fost judecat Mefodie Criviţchi, care, printr-o sentinţă a Tribunalului Militar, din 2 decembrie 1940, a fost condamnat la 15 ani de gulag, cu confiscarea averii. La o nouă examinare de către instanţa superioară pedeapsa a fost calificată drept prea blândă, fiind pronunţată o nouă sentinţă - împuşcare. 

Fratele Pavel Criviţchi, prin sentinţa din 21 ianuarie 1941, a fost condamnat la pedeapsa capitală – împuşcare şi confiscarea averii. Mefodie Criviţchi a fost executat la 5 februarie 1941, iar Pavel Criviţchi - la 14 februarie acelaşi an. Fraţii Criviţchi au fost reabilitaţi la 4 decembrie 1995. 

Sub aspect juridic, evadarea din URSS constituia „trădare de patrie“, la care, cu ceva efort din partea NKVD, se adăuga „divulgarea secretului de stat“. Pentru aceste infracţiuni pedeapsa era una – împuşcare.    Mihai Taşcă, istoric

Un dosar cu şase „spioni români“

Dosarul „spionilor români“, despre care scriem, a fost inspirat din renumita „operaţiune română“ organizată de NKVD în anii 1937-1938. 

El nu impresionează prin numărul de persoane vizate (doar şase), dar surprinde la fel prin stupiditatea argumentelor anchetatorilor invocate pentru a intenta un asemenea dosar şi a motivelor pentru condamnarea celor arestaţi. Absurditatea mai constă şi în faptul că oameni total nepregătiţi, ţărani simpli, semianalfabeţi, ar fi fost racolaţi de securitatea română pentru misiuni de spionaj, foarte dificile chiar şi pentru o persoană cu aptitudini speciale. Ceea ce le-a decis soarta a fost fuga lor din raiul bolşevic în România.

„Agenţi“ semianalfabeţi

Dosarul în privinţa lui Constantin Ivanov (născut în 1900, în comuna Rascăieţi, judeţul Cetatea Albă, moldovean, pescar de profesie, semianalfabet), Tihon Taniţoi (a.n. 1902, com. Hlinaia, raionul Slobozia, moldovean, agricultor, studii începătoare), Roman Matvienco (a.n. 1895,  com. Hlinaia, raionul Slobozia, moldovean, pescar, semianalfabet), Dănilă Taniţoi (a.n. 1897, com. Hlinaia, raionul Slobozia, moldovean, agricultor individual, semianalfabet) şi Mavra Denisova (a.n. 1912, com. Hlinaia, raionul Slobozia, moldoveancă, semianalfabetă) a fost pornit la 2 iulie 1940, când a fost arestată prima persoană.

FOTO: Constantin Ivanov în arestul NKVD/ Dosar SIS

Potrivit rechizitoriului, Constantin Ivanov (în anul 1927), Tihon Taniţoi (în anul 1930) şi Roman Matvienco (în 1930) au trecut ilegal frontiera din URSS în România, furnizând autorităţilor române informaţii ce constituiau secret de stat. Ulterior, ei au fost racolaţi de serviciile secrete române pentru identificarea altor persoane în scopul trimiterii lor în URSS în misiuni de spionaj. La rândul său, Dănilă Taniţoi a fost învinuit că în luna iunie 1931 a trecut ilegal frontiera din URSS în România, aici destăinuind securităţii române informaţii ce constituiau secret de stat. Locuind în România ar fi întreţinut legături cu agenţi secreţi.

Mavra Denisova a fost învinuită că în 1933 a pus la dispoziţie casa sa din Hlinaia pentru întâlniri conspirative ale unui agent secret din România, trimis pentru a culege informaţii, cu care în acelaşi an a fugit peste Nistru. Procesul de judecată a avut loc pe 25-26 noiembrie 1940. Constantin Ivanov, Tihon Taniţoi şi Roman Matvienco au fost condamnaţi la pedeapsa capitală - împuşcare şi confiscarea averii, iar Dănilă Taniţoi şi Mavra Denisova - la şapte ani şi, respectiv, trei ani de gulag. 

Colegiul Penal din cadrul Judecătoriei Supreme a URSS a confirmat sentinţele primilor trei, însă a considerat prea blândă pedeapsa aplicată lui Dănilă Taniţoi, emiţând o nouă sentinţă – împuşcarea. Pedeapsa pentru Mavra Denisova a fost majorată până la 15 ani. Constantin Ivanov, Tihon Taniţoi, Roman Matvienco şi Dănilă Taniţoi au fost executaţi la 21 februarie 1941.

Reabilitaţi în 1994

Figuranţii acestui dosar au fost reabilitaţi de Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova la 29 august 1994, care a adus numeroase argumente pentru clasarea dosarului în lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii. De exemplu, Mavra Denisova fusese învinuită că a adăpostit în casa ei în 1933 un agent secret al României, care, de fapt, era fratele ei Tihon Taniţoi, care a venit după ea şi cu care a trecut frontiera în acelaşi an.

Eliberată din gulag în anul 1955, Mavra Denisova a fost expulzată în Republica Populară România. A fost reabilitată la 29 august 1994.