Sesiunea de toamnă-iarnă a Parlamentului s-a încheiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO parlament.md
FOTO parlament.md

Sesiunea parlamentară de toamnă-iarnă s-a încheiat. La fel ca şi în sesiunea precedentă, deputaţii nu au avut discursuri de final. Singurul care a luat cuvântul a fost preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Andrian Candu a spus că în acest an s-au marcat 25 de ani de când a fost instituit Parlamentul Republicii Moldova, a fost oferit cetăţenilor dreptul de a-şi alege deputatul şi a fost creat un muzeu al legislativului.

Sesiunea parlamentară care s-a încheiat a fost axată mai mult pe controlul parlamentar, fiind organizate audieri în comisii, în plen, pe diferite probleme, iar în 13 localităţi – în problema implicării femeilor în procesul decizional şi combaterii violenţei domestice.

Andrian Candu a mai spus că în 2018 urmează a fi realizată reforma privind restructurarea Secretariatului Parlamentului. Va fi instituită tradiţia Săptămânii Uşilor Deschise, în lunile mai şi septembrie. Preşedintele Parlamentului a remarcat că anul care vine este unul electoral şi a îndemnat deputaţii să nu uite că sunt în serviciul poporului.

La finalul şedinţei, deputaţii şi membrii Parlamentului au fost colindaţi, transmite IPN.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite