Sergiu Mocanu: Vă anunţ despre începutul destrămării imperiului lui Plahotniuc VIDEO
0Preşedintele Partidului Mişcarea Populară Antimafie, Sergiu Mocanu, a declarat că imperiul lui Plahotniuc a început să se ruineze, iar presa nu a reuşit să sesizeze acst lucru din cauza unui război informaţional pe care îl duc câteva clanuri din Republica Moldova.
„Personajele publice la ora acuală sunt generate de către presa grupurilor rivale: Filat, Ţopa, Lucinschi, dar când se va ruina imperiul lui Plahotniuc, se vor ruina toate”, a spus Mocanu.
Liderul MPA e de părere că, dacă Plahotniuc ar putea să întoarcă timpul înapoi, nu l-ar aresta niciodată pe Filat. Deoarece, prin arestarea fostul premier, a fost dată prima lovitură sistemului.
Mocanu susţine că arestarea primarului de Orhei, Ilan Şor, nu a fost făcută cu voia lui Plahotniuc. Printre motivele care ar sta la baza arestării lui Şor se numără faptul că Plahotniuc în vizita sa din SUA, şi-a luat angajamentul de a lua mâna de pe sistem.
„Şor, la ora actuală, este cel care depune depozitiii, iar de depoziţiile lui Şor se teme inclusiv Plahotniuc. Şor ştie multe, de aceea este cea mai păzită persoană”, menţionează politicianul.
Mocanu a comentat şi ieşirea lui Mihail Gofman în spaţiul public. În opinia sa, Gofman este parte a grupului criminal din sistem şi a ieşit în public să transmită un mesaj lui Plahotniuc, că dacă acesta nu-i apără pe ceilalţi complici la furtul din sistemul bancar, Gofman va vorbi.
„Dar ei nu ştiu că Plahotniuc nu-i mai poate apăra”, a subliniat preşedintele MPA.
Politicianul a lăudat prestaţia procurorului Adriana Beţişor, în ancheta lui Filat şi Şor. El spune că acţiunile procurorului trebuie interpretate ca acţiuni de autonomie instituţională, iar cei care se opun Adrianei Beţişor sunt cei care îl vor pe Şor în libertate.
„Şor poate spune multe, despre Lucinschi, Filat, Voronin, Leancă şi alţii”, este convins Mocanu.
Sergiu Mocanu a făcut aceste afirmaţii în cadrul unei conferinţe de presă, ce a avut loc marţi, 5 iunie.