Preşedintele CEC: Nu există risc de blocare a activităţii partidelor în decembrie
0Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a declarat, solicitată de IPN, că nu vede riscuri de blocaj financiar al partidelor politice în luna decembrie.
Potrivit funcţionarei, Codul Electoral permite partidelor politice utilizarea de mijloace financiare obţinute din donaţii făcute până la începerea perioadei electorale. Astfel că formaţiunile politice vor putea utiliza în ultima lună a anului sursele financiare care au fost acumulate din donaţii până la data de 1 decembrie.
Acum o săptămână, Partidul Acţiune şi Solidaritate a anunţat într-o conferinţă de presă că mai multe partide politice riscă să rămână fără bani în ajunul începerii perioadei electorale pentru alegerile parlamentare. Potrivit reprezentanţilor PAS, la originea acestei situaţii ar fi un amendament la Codul Electoral, care nu le va permite partidelor politice să primească donaţii în perioada electorală pe contul propriu al formaţiunii, ci pe un fond special deschis pentru alegeri. Sergiu Litvinenco, membru în Biroul Permanent al PAS, susţinea că problema cea mare a acestui amendament este că fondul special poate fi deschis abia după 1 ianuarie 2019, după ce concurenţii electorali vor fi înregistraţi de către CEC, în timp ce perioada electorală începe cu o lună mai devreme pe 1 decembrie.
Lidera PAS, Maia Sandu, a solicitat atunci Comisiei Electorale Centrale să identifice o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme.