Premierul Iurie Leancă: „Suntem gata să oferim Transnistriei o autonomie largă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Iurie Leancă spune despre conflictul transnistrean că nu trebuie soluţionat printr-un plan general şi brusc, dar pe paşi mici, concreţi, „conştientizând limitele până la care putem merge“.

În acest sens, premierul afirmă că Chişinăul poate fi oferi o autonomie largă regiunii, după modelul Cataloniei. 

„Nu intenţionăm să inventăm bicicleta. Suntem gata să oferim regiunii o autonomie largă, dar astfel încât statul să rămână integru şi funcţional, ca pârghiile de funcţionare a statului să nu fie paralizate. Bineînţeles că am putea să prezentăm un document ambiţios, dar nu cred că va avea mari perspective. Exemplul Sudanului, adus de Şevciuk (Evgheni Şevciuk, liderul autoproclamatei regiuni transnsitrene, n.r.), nu e cea mai bună soluţie în opinia mea. Suntem o ţară europeană şi trebuie să căutăm soluţii europene, cum ar fi Catalonia (regiune autonomă din nord-estul Spaniei, n.r.)“, a afirmat Iurie Leancă pentru publicaţia „Vedomosti“.

Potrivit oficialului, Tiraspolul nu va purcede la „divorţul civilizat“ amintit anterior de liderul transnistrean, întrucât „nu există premise strategice şi economice în acest sens“.

„Când ni se spune că Transnistria nu este interesată de Zona de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, ne mirăm, pentru că asta e o nouă oportunitate de dezvoltare pentru companiile din stânga Nistrului. Vor apărea mai multe locuri de muncă, tehnologii noi, un sistem de asistenţă socială. Până la urmă, asta înseamnă un grad înalt de stabilitate economică. Circa 70% din exportul din regiune este direcţionat  în dreapta Nistrului şi în UE. Cum s-ar putea anula acest fapt, pur şi simplu?“, mai adaugă şeful Cabinetului de Miniştri, precizând că cei de la Chişinău încearcă să rezolve conflictul într-un mod cât mai puţin politizat, „dar problema rămâne actuală“.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite