Platforma DA şi „Partidul Nostru”, primele formaţiuni care au depus la listele de subscripţie cu semnături
0
Platforma DA şi Partidul Politic Partidul Nostru au depus astăzi la Comisia Electorală Centrală (CEC) listele de subscripţie cu semnăturile susţinătorilor lui Andrei Năstase şi, respectiv, Renato Usatîi, pentru înregistrarea dânşilor în calitate de candidaţi la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Listele au fost depuse la patru zile de la înregistrarea de către CEC a grupurilor de iniţiativă ale celor două partide, transmite IPN.
Potrivit candidatului la prezidenţiale din partea Platformei DA, Andrei Năstase, timp de patru zile, grupul de iniţiativă a colectat 25.491 de semnături din toate unităţile administrativ-teritoriale.
Andrei Năstase i-a îndemnat pe oameni să fie alături de Platforma DA şi de dânsul în calitate de candidat, dar şi să se implice activ pentru a face schimbarea. „Dacă până în prezent am adunat oamenii în jurul unor activităţi civice, politice, am adunat oamenii la proteste, cred că a venit timpul ca prin vot să dăm o lovitură de graţie actualei guvernări şi a tot ce înseamnă aceasta”, a adăugat acesta.
La rândul său, candidatul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi, a declarat că grupul său a colectat în total 24.122 de semnături. Potrivit lui, procesul de colectare chiar şi pe timp de pandemie nu a fost greu. Primele semnături au fost colectate în oraşul Chişinău.
Potrivit politicianului, actualmente este importantă convingerea cetăţenilor Republicii Moldova ca ei să participe în alegeri. Asta, în contextul în care, în cadrul discuţiilor cu mai mulţi tineri, aceştia i-au spus că nu vor să audă de politicieni din Moldova. Renato Usatîi mai spune că dacă devine preşedinte, printre primele decrete pe care le va semna va fi cel pentru dizolvarea Parlamentului, „pentru că 80% din parlamentari nu sunt cinstiţi”.
Potrivit Codului Electoral, pentru a fi înregistraţi de Comisia Electorală Centrală, toţi candidaţii la funcţia de preşedinte al ţării depun liste de subscripţie, care conţin semnăturile a cel puţin 15 mii şi nu mai mult de 25 de mii de alegători din cel puţin jumătate din numărul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova.
Dacă la verificare se constată că nu este prezentat numărul necesar de semnături sau, în urma excluderii semnăturilor nevalabile, numărul lor s-a redus faţă de plafonul minim, candidatul nu este înregistrat. În cazul în care grupul de iniţiativă prezintă liste de subscripţie ce conţin mai multe semnături decât plafonul stabilit de 25 de mii, Grupul de lucru al CEC va primi spre verificare doar listele de subscripţie cu semnături în limita a 25 de mii. Celelalte liste de subscripţie se recepţionează, însă nu se supun verificării. Grupurile de iniţiativă în aceste alegeri prezidenţiale au timp până pe 1 octombrie ca să colecteze semnăturile.