Ministerul Finanţelor anunţă concurs pentru funcţia de director al Serviciului Vamal
0Ministerul Finanţelor anunţă concurs pentru funcţia de director al Serviciului Vamal. Persoanelor care posedă abilităţi manageriale demonstrate şi cu un nivel înalt de integritate sunt îndemnate să-şi depună dosarul până pe 30 septembrie, se spune într-un comunicat de presă al instituţiei, citat de IPN.
Persoanele interesate pot depune dosarul de participare doar prin e-mail la adresa: concursvama@mf.gov.md. Dosarul trebuie să conţină: curriculum vitae şi datele de contact a două persoane care vor accepta să fie contactate de către comisie pentru confirmarea competenţelor candidatului, dacă va fi cazul. De asemenea, este necesară o scrisoarea de motivare, care pune în evidenţă experienţa şi abilităţile relevante postului.
Doritorii trebuie să prezinte şi un concept de dezvoltare instituţională a Serviciului Vamal, care să includă măsuri de combatere a corupţiei din cadrul instituţiei şi contrabandei. Sunt necesare diplomele de studii şi certificatele de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare, acordul cu privire la acceptarea controlului special şi declaraţia de ne afinitate cu broker vamal.
Potrivit Ministerului Finanţelor, persoana desemnată în funcţia de director al Serviciului Vamal va contribui la elaborarea şi implementarea unui program complex de dezvoltare instituţională, cu accent pe transparenţă, integritatea şi eficienţa proceselor în cadrul instituţiei. Totodată, va fi responsabilă de implementarea politicilor statului în domeniul de responsabilitate, precum şi va dezvolta capacitatea umană a Serviciului Vamal.