Maia Sandu: „CCM a constatat sfidarea Constituţiei de către Guvernul Dodon şi majoritatea parlamentară PD-PSRM”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu

Lidera PAS, Maia Sandu, a declarat că prin decizia de astăzi a Curţii Constituţionale, privind declararea neconstituţionalităţii legii pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului, Înalte Curte „a constatat sfidarea Constituţiei de către Guvernul Dodon şi majoritatea parlamentară PD-PSRM”.

„Puţinele măsuri social-economice incluse în acea lege au fost deja adoptate de către Comisia pentru Situaţii Excepţionale, ceea ce demonstrează că aşa-zisa asumare guvernamentală nu a fost decât un joc politic ieftin, menit să denigreze opoziţia şi să submineze încrederea în instituţiile şi procedurile democratice”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Potrivit ei, regimul stării de urgenţă presupune nu doar exercitarea unor puteri excepţionale, dar şi o responsabilitate sporită din partea guvernării pentru combaterea efectelor epidemiei.

„Fiecare derapaj de la normele democratice şi încălcarea libertăţilor fundamentale vor fi şi pe viitor taxate de opoziţie şi societate. PAS reiterează că este gata să susţină orice măsuri adoptate de guvern, care cu adevărat vin să susţină populaţia şi agenţii economici pe timp de criză pandemică” ,a mai spus Maia Sandu.

Legea pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea pe 2 aprilie, care prevedea o serie de măsuri anti-criză, a fost declarată neconstituţională. Hotărârea a fost emisă luni seara, 13 aprilie, de Curtea Constituţională, după ce a audiat părţile timp de aproape şase ore

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite