Lui Dodon i s-a indicat, de la Moscova, uşa României...

Cum să interpretăm brusca acumulare de atenţii la adresa României, revărsate dinspre reşedinţa prezidenţială din strada Nicolae Iorga, de la Chişinău?

Bruscă şi total neaşteptată, având în vedere nenumăratele insulte la adresa istoriei, culturii şi politicii româneşti, cu care Igor Dodon s-a făcut cunoscut pe scena politică basarabeană, înainte şi după ce a fost ales preşedinte al Republicii Moldova. De la agitarea unei ridicole „hărţi a Moldovei unite”, primită de la Vladimir Putin (avem şi noi zeci de asemenea hărţi, ca să ne reamintească de 1812!) şi până la contestarea adevărului istoric al existenţei unui singur popor român şi a unei singure limbi române, pe tot teritoriul dintre Nistru şi Tisa, nimic nu i-a scăpat preşedintelui-plagiator. România a plătit sume considerabile de bani şi a făcut lobby neîntrerupt, la Bruxelles şi la Washington, pentru ca Republica Moldova să nu intre în faliment, iar şeful statului dintre Prut şi Nistru şi-a construit, practic, existenţa politică pe denigrarea României. 

Căci nimic altceva nu a rămas, din toate promisiunile electorale ale lui Igor Dodon. Creşterea schimburilor economice cu Federaţia Rusă, pe lângă că nu e un obiectiv economic în sine, s-a dovedit un bluf. Drepturile românilor basarabeni plecaţi la muncă în Rusia nu sunt mai bine apărate acum, prin comparaţie cu anul trecut. Corupţia e foarte departe de a fi fost eradicată, iar miliardul furat şade bine-mersi în conturile celor care l-au furat, respectiv, ale celor care au dat aprobările. „O altă cale” nu a apărut, nici în politica, nici în economia, nici în viaţa socială din Republica Moldova, pentru simplul motiv că nu e posibilă.

N-au rămas decât injuriile la adresa României, a istoriei şi culturii române, care e – vorba lui G. Călinescu – una şi indivizibilă.

După care, deodată, în numai două săptămâni, pac! la „Războiul”, două gesturi. Mai întâi o invitaţie adresată preşedintelui României, dl Klaus Iohannis, de a vizita Republica Moldova, iar apoi, o scrisoare de felicitare cu ocazia Zilei Naţionale. 

În special aceasta din urmă este interesantă, pentru că Ziua Naţională, 1 Decembrie, este Ziua Marii Uniri, în care a fost proclamată România Mare. Deci ziua în care Unirea Basarabiei cu ţara, proclamată la 27 Martie, a devenit parte a procesului Reîntregirii României, în hotarele ei politice naturale.

Care să fie explicaţia unei atari schimbări a preşedintelui-plagiator?

Să se fi plictisit păpuşarul-secund, Vlad Plahotniuc, de frigul şi urâtul moscovit, şi să fi râvnit la, totuşi, clima mai blândă, chiar mediteraneeană, a României? Nu cred: Plah e cetăţean român, e primit cu căldură în cercurile SIE şi nu are nevoie de asemenea gesturi dramatice, pentru a trece Prutul când şi cum vrea.

Să se fi înduioşat „stataliştii” de la Chişinău de eforturile, inclusiv financiare, pe care le face România pentru ca Republica Moldova să nu intre la apă? Da’ de unde! Mancurţii nu cunosc recunoştinţa pentru binefăcători, ci pentru călăi. Pe binefăcători îi urăsc de moarte.

Atunci?

Explicaţia trebuie căutată, cred, în zona celor care îl mânuiesc pe păpuşarul-prim de la Chişinău. Adică la Moscova.

Nu vreau, Doamne fereşte, să sugerez că la Kremlin se moare de dragul României şi, prin urmare, Dodon a fost îndrumat pe calea cea bună. Nu: Rusia este o mare putere şi un stat serios, cu interese foarte precise şi cu o abordare politică pragmatică. Lumea se află în pragul unor frământări decisive, al reconfigurării unor sfere de influenţă, iar 2018 va fi an electoral în marea ţară de la Răsărit. Vladimir Vladimirovici încă nu şi-a anunţat candidatura, dar, fie că va candida personal, fie că va desemna un succesor, nu are nevoie de turbulenţe bruşte, în spaţii de importanţă secundară. Rusia este acum puternic angajată în Orientul Mijlociu. În cazul unei victorii politice în Siria şi al unor acorduri militare cu Iranul şi Egiptul, care ar permite armatei ruse să utilizeze baze maritime şi aeriene din aceste ţări, Mediterana de Est va fi sub control rusesc. Ceea ce va duce, automat, la o rezolvare favorabilă şi în Ucraina (cu multe state occidentale gata, de fapt, să recunoască anexarea Crimeei şi cu o soluţie federală în Donbas). 

Aceasta face ca, pe micul „front” basarabean, interesele Rusiei să se reducă, pentru moment, la Transnistria (care nu a făcut parte din România proclamată la 1 Decembrie 1918) şi la un status quo dincoace de Nistru. Pentru a menţine acest echilibru, nu e nevoie de tulburări politice la Chişinău şi nici de crize economice, cu potenţial de explozie socială. Lui Dodon i s-a arătat, prin urmare, uşa singurului finanţator real al Republicii Moldova: România.

Să-i întoarcem spatele? Lui Dodon, da, pentru a transmite un semnal tuturor celor dispuşi să creadă că pot reuşi pe calea preşedintelui-plagiator. Republicii Moldova, nu: ajutorul economic, politic şi diplomatic trebuie să continue, cu garanţii de îndeplinire a reformelor, pentru că e în folosul cetăţenilor statului vecin, indiferent de etnia lor.