Pentru că, dacă este vorba de statalitatea Moldovei, Dodon nu are nimic de spus în legătură cu asta. Statalitatea principatului feudal numit Moldova, atestată începând cu 1359, a intrat, prin Unirea de la 1859, în statalitatea României. Igor Dodon este cetăţeanul şi preşedintele unui alt stat, Republica Moldova, şi orice pronunţare a sa cu privire la existenţa de stat a României trebuie să ţină cont de regulile relaţiilor internaţionale. Dacă le va încălca, poate suferi consecinţele.

Cât priveşte statalitatea actualei Republici Moldova, nu e nevoie de nici un simpozion internaţional pentru a o studia. E limpede pentru tot mapamondul că aceasta începe în data de 31 august 1991, când, în urma destrămării URSS, fosta Republică Socialistă Sovietică Moldovenească şi-a proclamat independenţa şi a fost recunoscută de comunitatea internaţională.

Între statalitatea, datând de la 1359, a Moldovei (devenită, prin Unirea de la 1859, România) şi statalitatea actualei Republici Moldova nu prea există legături, altele decât cele care derivă din faptul că, între 1359-1812 şi, respectiv, 1918-1940 actualul teritoriu al Republicii Moldova – minus Transnistria, desigur – a făcut parte din Moldova şi, ulterior, din România. Raptul rusesc de la 1812 nu a creat nici un fel de statalitate pentru biata Basarabie, care a devenit atunci gubernie rusească fără identitate politică proprie. Nici la fel de brutalul rapt din 1944 nu a creat nici un fel de statalitate pentru Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, parte componentă a URSS, lipsită de existenţă suverană şi de calitatea de subiect de drept internaţional. Atât de puţin le-a păsat sovieticilor de „statalitatea” defunctei RSSM, încât nu s-au sfiit să-i ciumpăvească şi să-i cârpească teritoriul după cum le-au dictat interesele. Sudul Basarabiei (dimpreună cu nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa) au fost făcute cadou Ucrainei, iar fostei RSSM i-a fost alipită Transnistria, teritoriu artificial, unde românii erau şi sunt net minoritari. Asta e tot. Statalitatea Republicii Moldova de azi începe, cum spuneam, la 31 august 1991.

Statalitatea de azi a Republicii Moldova este recunoscută de întreaga comunitate internaţională, în frunte cu ţara noastră, care a recunoscut-o la câteva minute după proclamare.

Singurul punct interesant, într-o eventuală (inutilă) discuţie pe acest subiect e că, deşi Dodon nu ştie, o porţiune din actuala Republică Moldova a făcut chiar parte din România, între 1859 şi 1878. Este vorba de o mică parte din sudul Republicii Moldova, care, împreună cu teritoriul care acum se află în componenţa Ucrainei, a fost retrocedată principatului Moldova în 1856, în urma înfrângerii Rusiei în Războiul Crimeei. Împreună cu tot restul Moldovei, sudul Basarabiei a intrat, prin Unirea din 24 Ianuarie 1859, în componenţa (şi statalitatea) României, de unde a fost smuls prin raptul rusesc din 1878. Se poate, prin urmare, spune că, în sens simbolic, actuala statalitate a Republicii Moldova derivă din statalitatea României, nu invers.

Statalitatea de azi a Republicii Moldova este recunoscută de întreaga comunitate internaţională, în frunte cu ţara noastră, care a recunoscut-o la câteva minute după proclamare. Singurii adversari ai statalităţii ei nu se află în afara Republicii Moldova, ci în interiorul ei. Mai exact, în imediata vecinătate a lui Igor Dodon însuşi. Este vorba de găgăuzii care l-au votat în proporţie de 99% (şi care pretind o autonomie lărgită, dar nu în limba găgăuză, ci... în rusă!) şi, mai ales, de prietenii săi din Transnistria. Care Transnistrie şi-a proclamat independenţa şi a solicitat să fie primită în Federaţia Rusă. O dezbatere despre statalitatea Republicii Moldova ar avea, eventual, sens dacă s-ar desfăşura la Tiraspol. Însă Igor Dodon, preşedintele ţării şi garantul integrităţii ei, nu este capabil să o organizeze acolo. Până şi lui i-e frică.

Asta spune tot despre cine sunt adevăraţii duşmani ai Republicii Moldova şi ai existenţei ei ca stat independent.

De ce face, atunci, infatigabilul Dodon acea mascaradă de „conferinţă”, în care se vor rosti enormităţi istorico-diplomatice de care ar râde şi copiii de şcoală? Simplu: pentru că actualul preşedinte de la Chişinău tot speră că Moscova îi va face un cadou, care să-i permită să se desprindă politic, pe baza propriei popularităţi, de tutela lui Vlad Plahotniuc.

P. S. M-am întrebat, adesea, dacă nu cumva România a făcut o greşeală, în 1991, permiţând fostei Republici Socialiste Sovietice Moldoveneşti să se afirme pe plan internaţional sub numele provinciei istorice româneşti Moldova. Grecia, se ştie, nu permite nici azi Macedoniei să poarte, pe scena mondială, această denumire aparţinând patrimoniului spiritual elen. Macedonia se numeşte oficial FYROM, adică Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. România s-a grăbit, în 1991, să accepte acest sacrificiu, în ideea de a ajuta Basarabia să se desprindă mai repede din ghearele URSS. Acum, iată, acest gest de bunăvoinţă se întoarce împotriva noastră.