Dodon critică Guvernul Sandu: Am senzaţia că unii sunt în funcţii de miniştri doar pentru a avea o înscriere în CV că au ocupat fotolii în Guvern
0Igor Dodon nu a ezitat din nou să arunce săgeţi în direcţia Guvernului Maiei Sandu, pe care îl acuză de lipsa unui „plan de lucru bazat pe rezolvarea problemelor de bază ale oamenilor”.
„Am senzaţia că la unele ministere sunt conducători care au venit în funcţia de miniştri doar pentru a avea o înscriere în CV că au ocupat fotolii în Guvern, ei încă fac experimente sau nu au înţeles ce sarcină au, însă timpul trece repede, nu avem timp să stăm până anumite persoane înţeleg care sunt problemele reale ale oamenilor. Şi ar trebui de renunţat la practica de a arunca în spaţiul public declaraţii nechibzuite, neanalizate suficient, care tensionează societatea”, a declarat Igor Dodon pentru Tribuna.
Potrivit lui, „declaraţia recentă că Guvernul se gândeşte din nou la majorări de impozite şi introducerea impozitului progresiv este extrem de periculoasă”.
„Cred că înainte să se lanseze astfel de idei, ele ar trebui analizate şi dezbătute cu categoriile sociale care urmează să fie afectate. Pentru mine, dar înţeleg că şi pentru PSRM, principala fracţiune politică din Parlament, această declaraţie a fost o surpriză. Am văzut că ea imediat a fost criticată şi de mai mulţi experţi. Asta se întâmplă pentru că se lansează idei care îi vin cuiva în cap peste noapte, fără nici o analiză de impact serioasă în ceea ce priveşte efectul negativ asupra cetăţenilor”, a mai spus Dodon.