Audieri parlamentare cu uşile închise privind posibila imixtiune din partea Fundaţiei Open Dialog în treburile ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor de fapt şi de drept ale acuzaţiilor de imixtiune din partea Fundaţiei „Open Dialog” (Dialog Deschis) şi fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova şi a finanţării unor partide politice a început vineri, 2 noiembrie, audierea autorităţilor responsabile. Audierile au loc cu uşile închise, transmite IPN.

În deschiderea audierilor, la care presa a avut acces, preşedintele comisiei, deputatul Igor Vremea, a declarat că astăzi comisia de anchetă îşi continuă activitatea prin organizarea audierilor.

„Astăzi am decis că vom desfăşura audierile cu uşile închise, dat fiind caracterul special al unor informaţii care ne-au fost furnizate şi solicitările parvenite de la instituţiile care ni le-au furnizat”, a notat Igor Vremea. Potrivit lui, ulterior opinia publică urmează să fie informată despre rezultatele anchetei şi ce urmează să fie întreprins.

Deputaţii urmează să audieze reprezentanţii mai multor instituţii publice. Anterior, parlamentarul a spus că la primele audieri este aşteptată conducerea Serviciului de Informaţii şi Securitate, a Ministerului de Interne, a Centrului pentru Combaterea Spălării Banilor şi a Procuraturii Generale.

Un grup de deputaţi ai PDM a trimis scrisori mai multor instituţii de stat, solicitând verificări privind posibilele activităţi contra Republicii Moldova din partea Ludmilei Kozlowska, deţinătoare a cetăţeniei ruse şi ucrainene şi preşedintă a fundaţiei „Otwarty Dialog (Dialog Deschis), recent expulzată din Polonia şi UE, pentru legături cu serviciile speciale ruse. Deputaţii PDM au solicitat investigarea legăturilor dintre aceasta, Fundaţia Otwarty Dialog şi partidele politice PAS şi PPDA, inclusiv posibile aspecte ce ţin de finanţarea ilegală sau acordarea de beneficii pentru partidele menţionate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite