Atribuţiile miniştrilor care vor candida în alegerile din 24 februarie vor fi preluate de către secretarii generali de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
guvern gov.md

În alegerile parlamentare din 24 februarie, fie pe liste în circumscripţia naţională, fie în circumscripţii uninominale, candidează cinci miniştri. Atribuţiile acestora urmează să fie preluate de către secretarii generali de stat.

Printre miniştrii care candidează pe listele Partidului Democrat se numără ministra Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc, aceasta fiind pe poziţia cu numărul 5. 

Monica Babuc candidează şi în circumscripţia uninominală Ialoveni nr. 22. Pe liste se mai regăseşte, pe poziţia cu numărul 20, ministra sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, Silvia Radu.

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Nicolae Ciubuc candidează din partea PDM în circumscripţia uninominală nr. 15 Călăraşi. 

Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, candidează din partea PDM în circumscripţia uninominală nr. 31 Chişinău. Din partea aceluiaşi partid candidează şi ministrul afacerilor interne, Alexandru Jizdan, în circumscripţia nr. 34 Anenii Noi.

Într-un răspuns pentru IPN, Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului menţionează că secretarii generali de stat preiau toate atribuţiile miniştrilor, cu excepţia dreptului de a vota în şedinţe de Guvern.

De asemenea, pe listele PDM, candidează cu numărul 19 şi vicepremierul pentru reintegrare, Cristina Lesnic. Atribuţiile vicepremierului urmează să fie preluate de către Marian Gherman, şeful Biroului politici de reintegrare.

În alegeri candidează şi premierul Pavel Filip, care se regăseşte pe poziţia a doua în lista PDM pentru circumscripţia naţională. La fel, Pavel Filip candidează în circumscripţia uninominală nr. 20 Străşeni.

Solicitat de IPN, Andrei Volentir, membru al Comisiei Electorale Central, a declarat că potrivit prevederilor electorale, din momentul înregistrării în calitate de concurenţi electorali, miniştrii îşi suspendă activitatea în funcţia pe care o deţin. Premierul, dar şi preşedintele ţării nu cad sub incidenţa acestor prevederi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite