Andrei Năstase: Guvernarea trebuia să-şi dea demisia după avizul Comisiei de la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook
FOTO Facebook

Avizul Comisiei de la Veneţia la proiectul de lege privind sistemul electoral mixt a reprezentat o palmă dură pentru guvernanţii de la Chişinău, din care cauză aceştia urmau să-şi dea demisia. Declaraţia a fost făcută de preşedintele PPPDA, Andrei Năstase, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, transmite IPN.

„Să fi fost alţi oameni, îşi dădeau demisia, după ce au nvestit atâtea mijloace financiare şi umane în acest proiect. Dar nu au făcut-o, pentru că avem o guvernare mafiotă”, a declarat Năstase.

Liderul PPPDA a mai declarat în cadrul emisiunii că este unionist, însă nu susţine Partidul Unităţii Naţionale, PUN, al cărui preşedinte de onoare a fost ales ex-preşedintele României, Traian Băsescu. „Nu vreau ca Băsescu să treacă printr-o mare dezamăgire. De fapt, nu va fi doar dezamăgirea lui Băsescu, dar a tuturor oamenilor care vor avea încredere în acest partid. Am văzut ce s-a întâmplat cu PLDM, cu PL, cu PPEM. Oamenii au avut încredere în aceste partide, că îi vor duce în Uniunea Europeană, că vor realiza unirea. Nu pot să am încredere în cei care au făcut parte din guvernarea condusă de Plahotniuc”, a declarat Năstase.

Potrivit lui Năstase, pentru a schimba lucrurile în ţară, este necesară implicarea tuturor cetăţenilor: „Atunci când PDM cumpăra deputaţi şi primari cu „legătura” ca la piaţă, eu am strigat, am îndemnat cetăţenii să intervină, să-şi apere primarii, să nu-i acuze pentru că nu au bătut un cui în gardul care trebuie. Dar nu am fost auzit şi iată la ce situaţie s-a ajuns”.

Andrei Năstase a spus că nu doreşte proteste, însă nu va renunţa la ele. „Eu nu vreau proteste, vreau doar să trăim liber în această ţară”, a declarat liderul PPPDA.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite