Noul program cu FMI va fi de scurtă durată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Misiunea FMI se va afla două săptămâni la Chişinău FOTO gov.md
Misiunea FMI se va afla două săptămâni la Chişinău FOTO gov.md

Fondul Monetar Iinternaţional (FMI) apreciază foarte înalt evoluţia indicatorilor macroeconomici ai Republicii Moldova şi este gata să ofere asistenţă Republicii Moldova în cadrul unui nou Program.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) se află într-o vizită de documentare în Republica Moldova şi în următoarele două săptămâni, va avea întrevederi cu mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor, dar ai sectorului privat, în cadrul cărora vor discuta despre reformele structurale şi măsurile necesare pentru asigurarea stabilităţii financiare, potrivit unui comunicat al Guvernului.

În cadrul unei întrevederi cu misiunea FMI, premierul Iurie Leancă a făcut o trecere în revistă a măsurilor întreprinse de Guvern în vederea asigurării stabilităţii financiare şi creşterii economice a Republicii Moldova.
Şeful misiunii FMI, Max Alier, a declarat că FMI apreciază foarte înalt evoluţia indicatorilor macroeconomici şi este gata să ofere asistenţă Republicii Moldova în cadrul unui nou Program.
Potrivit oficialului de la FMI creşterea economică impresionantă, obţinută în anul 2013, se datorează nu doar rezultatelor bune în agricultură, dar şi politicilor economice adecvate, promovate în Republica Moldova începând cu 2009.

Max Alier a precizat că noul Program se va axa pe trei obiective principale: asigurarea durabilităţii fiscal-bugetare, menţinerea unei politici monetare prudente şi consolidarea sectorului financiar şi ar putea fi încheiat pe un termen de 15 luni.

La întrevedere au mai participat vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, ministrul Finanţelor, Anatol Arapu, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, Secretarul General al Guvernului, Victor Bodiu, şi Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite