BNM a revăzut în scădere rata inflaţiei pentru 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

În trimestrul trei al anului curent, rata anuală a inflaţiei a fost în diminuare cu 3,4 puncte procentuale comparativ cu trimestrul doi. În luna septembrie, inflaţia a fost de 3%, a menţionat guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Sergiu Cioclea, într-o conferinţă de presă, transmite IPN.

Guvernatorul BNM a explicat această diminuare a inflaţiei prin cererea modestă pe piaţa internă, reducerea temperată a preţurilor la produsele alimentare. Totodată, preţurile la serviciile reglementate, precum şi la combustibil au fost cu 2% mai mici decât cele din septembrie 2015.  Aceşti factori au permis ca valoarea medie a inflaţiei să coboare de  la 7,4%  în luna iunie la 3% în septembrie.

Potrivit guvernatorului, acest trend dezinflaţionist se va menţine, motivul principal fiind activitatea slabă a economiei, sub nivelul său de echilibru. Astfel, valoarea medie anuală a inflaţiei va fi în anul curent de 6,3%, cu 0,4 p.p. mai puţin decât în  runda de prognoză din luna august. Pentru anul viitor, 2017  BNM prognozează o inflaţie de  4,6%, cu o creştere neesenţială de 0,2 p.p faţă de prognoza anterioară.

Guvernatorul BNM a spus că reducerea ratei de bază la credite, ultima dată de la 9,5% la 9%, este o premisă pentru ca relansarea economică să se producă mai  rapid. Însă deciziile de politică monetară nu se pot reflecta imediat asupra  economiei. Totuşi, rata dobânzii la creditele acordate de către sistemul bancar este cu mult mai mică decât anul trecut.

Cu referire la numărul mare al creditelor neperformante, Cioclea a spus că este şi aceasta o consecinţă a stagnării economice. BNM va studia experienţa europeană şi instrumentele de ameliorare a acestui indicator. Pe de altă parte, dacă volumul de creditare bancară ar fi mai mare (în cazul unei activităţi economice susţinute), procentul creditelor neperformante ar fi mai mic.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite