Un poliţist de la „Fulger” şi un civil, trimişi în judecată pentru trafic de influenţă
0Un inspector operativ al Brigăzii cu Destinaţie specială „Fulger” al IGP, împreună cu un civil, vor compărea în faţa magistraţilor sub acuzaţia de trafic de influenţă. Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a trimis dosarul de învinuire a celor doi în judecată.
Inculpaţii au fost reţinuţi acum o lună de către procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA, după ce doi soţi au reclamat acţiunile ilicite ale acestora.
În cursul acţiunilor de urmărire penală s-a constat că, sergentul de poliţie, acţionând în complicitate cu o altă persoană, au pretins şi primit de la denunţători 1.200 de euro, susţinând că pot influenţa anumiţi angajaţi ai Secţiei Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Chişinău să evalueze pozitiv cunoştinţele practice ale soţilor pentru eliberarea permiselor de conducere de categoria „B”.
În cadrul urmăririi penale poliţistul nu şi-a recunoscut vina, în timp ce complicele său a încheiat cu procurorul acord de recunoaştere a vinovăţiei.
În prezent, angajatul BPDS „Fulger” este cercetat în stare de arest preventiv, iar complicele acestuia în arest la domiciliu.
Pentru cele incriminate, norma penală prevede închisoarea de la doi la şase ani sau amendă în mărime de până la 4.000 unităţi convenţionale - echivalentul sumei de 200.000 de lei.