Tokhir Mirzoev: În Moldova sunt prea multe primării
0Reprezentantul permanent al FMI în Moldova a spus că prin asigurarea unei reforme teritorial-administrative, Guvernul poate economisi mai mulţi bani care ar putea fi redirecţionaţi pe domenii mai productive.
În Republica Moldova sunt prea multe primării şi autorităţi locale. Aceasta a fost declaraţia reprezentantului permanent al Fondului Monetar Internaţional în Moldova, Tokhir Mirzoev, care a insistat asupra faptului că prin optimizarea administraţiilor locale ar putea fi economisiţi mai mulţi bani care, apoi, pot fi direcţionaţi pe domenii mai productive, relevă Publika.md.
Delegatul FMI a mai notat faptul că din pricina numărului mare de oameni care pleacă la muncă în străinătate şi a actualului sistem de indexare care implică o creştere a salariilor într-un ritm mai accelerat decât cel al pensiilor, ţara noastră riscă să treacă printr-o instabilitate a sistemului de pensionare, precum şi un nivel accentuare al sărăciei resimţit de populaţie. Mirzoev a apreciat însă că alimentarea cu apă, asigurarea comunicaţiilor şi calitatea serviciilor de transport vor creşte în următoarea perioadă.