S-a stins din viaţă Alexandru Moşanu, primul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova VIDEO

S-a stins din viaţă Alexandru Moşanu, primul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova VIDEO

FOTO Adevărul

Primul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Moşanu, s-a stins din viaţă în seara de joi, 7 decembrie, la vârsta de 85 de ani. Alexandru Moşanu a fost un promotor al valorilor române, având o contribuţie enormă în istoria Republicii Moldova. Acesta a fost printre fondatorii Frontului Popular şi cel care a influenţat Legislativul de la Chişinău să condamne Pactul Ribbentrop-Molotov.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit Ziarului Naţional, istoricul şi politicianul Alexandru Moşanu suferea de o boală incurabilă. Anul trecut, dânsul a suportat o intervenţie chirurgicală grea care l-a slăbit. 

Alexandru Moşanu s-a născut pe 19 iulie 1932 în comuna Branişte, judeţul Bălţi, pe atunci parte a Regatului României, şi a studiat la Facultatea de Istorie.

A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990 şi 1998 şi a îndeplinit funcţia de preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, în perioada 3 septembrie 1990 – 2 februarie 1993.
 
Alexandru Moşanu a contribuit la elaborarea actelor legislative ce au dus la adoptarea drapelului de stat al Republicii Moldova şi la adoptarea primului imn al ţării, „Deşteaptă-te române”.

În 1993, el devine membru de onoare al Academiei Române.
 
Sursa citată menţionează că Alexandru Moşanu este cel care a citit în Parlament proiectul Declaraţiei de Independenţă pe 27 august 1991, care a fost votată în aceeaşi zi unanim de către cei 278 de deputaţi prezenţi în sală.

Alexandru Moşanu a fost redactor-şef al revistei trimestriale de istorie şi cultură „Destin Românesc”, începând cu anul 1994. 

La 26 martie 2014, preşedintele României de atunci, Traian Băsescu, l-a decorat cu Ordinul Naţional, Steaua României” în grad de Mare Ofiţer.

citeste totul despre: