Raioanele din sud, cele mai afectate de corupţie
0Cele mai afectate de corupţie sunt raioanele Ştefan Vodă, Cimişlia, Nisporeni şi Donduşeni, în timp ce municipiul Chişinău, raioanele Criuleni şi Basarabeasca se află la polul opus.
Potrivit unui studiu lansat de IDIS Viitorul, în administraţia publică locală, corupţia, care pare să fie extinsă, este accentuată de lipsa unei definiri clare a responsabilităţilor, confuzie în separarea funcţiilor administrative de cele politice şi o lipsă de transparenţă în procedurile administrative, transmite IPN.
Corupţia sistemică şi inegalităţile sociale, prezente la nivel local, duc la pierderea încrederii populaţiei în administraţie şi oferă teren fertil pentru apariţia politicienilor populişti.
Potrivit Idicelului competitivităţii regiunilor, Ştefan Vodă este regiunea în care cele mai multe decizii luate de autorităţi stau la baza unor interese pecuniare ilegale. Autorităţile publice din acest raion sunt caracterizate printr-un interes ridicat al instituţiilor de stat în administraţia locală, aplicarea slabă a legislaţiei în instanţa locală şi perspective slabe de dezvoltare a afacerilor.
Şi în raionul Cimişlia corupţia atinge cote alarmante. Deciziile adoptate de către Consiliul raional sunt afectate într-o proporţie ridicată de fenomenul corupţiei, lucru ce plasează acest raion pe cea de-a doua poziţie în ceea ce priveşte impactul corupţiei asupra autorităţii publice locale. Nivelul corupţiei în cadrul întreprinderilor private este şi el unul evident, iar raionul Cimişlia ocupă locul trei la acest capitol.
Raionul Nisporeni ocupă cea de-a treia poziţie în ce priveşte deciziile afectate de corupţie ale autorităţii raional. După nivelul corupţiei în sectorul privat, raionul Nisporeni ocupă locul 19 din 35. Autorităţile raionale din Nisporeni sunt caracterizate, potrivit opiniei mediului de afaceri, de birocraţie, impozite locale ridicate şi de o neîndeplinire a obligaţiilor conform aşteptărilor antreprenorilor.
Surprinzător este faptul că, potrivit aceluiaşi top, în Chişinău aproape că nu ar exista corupţie. Capitala ocupă ultima poziţie la acest capitol. Şi reprezentanţii sectorului privat au arătat că nivelul corupţiei este unul scăzut în Chişinău. Cu toate acestea, datele CNA arată că anume autorităţile municipale din Chişinău sunt cele mai afectate de fenomenul corupţiei, aici înregistrându-se cele mai multe infracţiuni de acest gen.