Primăria Chişinău suspendă contractul parcărilor cu plată
0Contractul cu EME Parkleitsystem, firma care urma să amenajeze parcările cu plată în Capitală, a fost suspendat. Compania a fost informată printr-o scrisoare oficială despre acest lucru. Declaraţia a fost făcută de primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, marţi, 2 mai, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, transmite IPN.
„Din momentul în care au fost făcute reţineri la Primăria municipiului Chişinău şi, respectiv, la Direcţia transport, am transmis o scrisoare oficială către compania respectivă, în care în detalii i-am informat despre faptul că a fost suspendat contractul. Astfel, în conformitate cu unul din punctele din contract care prevede aşa situaţii, a fost oprită orice acţiune de implementare a acestuia”, a declarat Dorin Chirtoacă. Primarul a mai spus că va fi făcută o anchetă de serviciu.
Săptămâna trecută, şapte persoane au fost reţinute de CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de corupţie ce vizează selectarea companiilor care urmau să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în capitală. Printre persoanele vizate sunt viceprimarul Nistor Grozavu şi şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie, Igor Gamreţchi. Primul este în arest la domiciliu, iar celălalt – în Penitenciarul nr. 13.