INOVAȚIE Grădiniţa „Rândunica“ se încălzeşte la razele soarelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O instituţie preşcolară din oraşul Cimişlia are căldură iarna și apă fierbinte tot anul datorită panourilor solare instalate pe acoperișul cazangeriei. Administrația cheltuiește mult mai puțin pentru consumul de energie și se mândrește că protejează mediul înconjurător.

Sistemul de energie solară a fost instalat în această vară datorită unui proiect realizat de asociaţia obştească „EcoCim". Până acum, cei 150 de copii care frecventează grădiniţa „Rândunica" se spălau cu apă încălzită la aragaz. Acum însă apa caldă curge la robinet atât vara, cât şi iarna.

Proiectul a fost implementat de un ONG și a costat 100.000 de lei, fiind finanţat de Programul Naţiunilor Unite.

„Tuburile solare au fost montate pe acoperişul cazangeriei. În interior sunt instalate două boilere, fiecare a câte 300 de litri, unde apa ajunge după ce se încălzeşte. Mecanismul funcţionează automat", ne-a explicat Andrei Şalaru, unul din fondatorii „EcoCim". Datorită faptului că panourile solare funcţionează şi iarna, administraţia grădiniţei va economisi 40% din costul la încălzire în sezonul rece al anului.

„Primăvara temperatura apei ajunge la 45 de grade Celsius, iar vara chiar şi la 90 de grade. Iarna totuşi apa se poate încălzi cel mult până la 20 de grade", a menţionat Şalaru.

„Ne simţim confortabil că avem apă caldă pe parcursul întregului an fără a consuma energie electrică sau gaz. În plus, nu se poluează mediul înconjurător", a spus Nadejda David, directoarea grădiniţei „Rândunica".


Managerul a înțeles demult că nu se poate baza doar pe ajutorul statului. Ea se poate lăuda cu performanţa de a fi câştigat trei proiecte în trei ani. „În acest timp am reuşit să reparăm grădiniţa, să schimbăm acoperişul. Copiii ne-au ajutat alegând culorile", povestește directoarea.

Acum când „Rândunica" a devenit cea mai frumoasă grădiniță din oraş, mulţi părinţii au depus cereri la Direcţia de învăţământ ca să-şi poată aduce odraslele aici.

Tinerii, preocupați de problemele comunităţii

Gheorghe Răileanu, primar de Cimişlia, este mândru că singura instituţie din regiunea de sud încălzită cu energie solară se află în localitatea pe care o conduce. „Acum discutăm cu prietenii noştri din judeţul Prahova (România), cu care suntem înfrăţiţi, despre construcția pe teritoriul Parcurului industrial din Cimişlia a unei staţii de captare a energiei solare, care va fi amplasată pe 20 de hectare", a spus primarul.

„Vrem să facem un astfel de proiect şi la Spitalul raional Cimișlia. Sperăm să ne reuşească", a adăugat Andrei Prisăcaru, membru-fondator al asociaţiei „EcoCim".

Toţi membrii ONG-ului „EcoCim" sunt voluntari. Recent, ei au câştigat un proiect de amenajare a trei fântâni din raion, una fiind veche de 200 de ani. În plus, în ultimii doi ani tinerii au organizat Ziua Dunării la Cimişlia. Anul trecut, cu această ocazie ei au curăţat de gunoaie albia râului Ialpug din satul Cenac pe o porțiune de 1,5 kilometri.

Cimişlia, pol de dezvoltare economică

Oraşul Cimişlia a obţinut statutul de centru economic al Regiunii de Dezvoltare Sud. În anii următori, aici urmează să fie creată o Zonă Economică Liberă, să fie construite un Parc Industrial și un Centru de Vinificaţie, precum şi să fie dezvoltată infrastructura localităţii. Primarul de Cimișlia, Gheorghe Răileanu, speră că Parcul Industrial va atrage în zonă atât investitori naţionali, cât şi străini.

image

FOTO: Gheorghe Răileanu, primar de Cimișlia

„Am insistat ca investitorii să beneficieze de anumite facilităţi. În primul rând, după realizarea investiţiei, ei ar trebui să capete dreptul de a cumpăra terenul aferent la un preţ de zece ori mai mic decât cel de piaţă şi fără licitaţie", a declarat edilul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite