Foşti şi actuali funcţionari ai Primăriei Goteşti, cercetaţi penal pentru acte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol cna.md
FOTO simbol cna.md

Un primar, un fost primar şi un consilier ai primăriei comunei Goteşti, raionul Cantemir, au ajuns în vizorul CNA, după ce au fost denunţaţi că ar fi cerut mită de la reprezentanţii unui agent economic. Bănuiţii ar fi estorcat banii pentru a favoriza o decizie a Consiliului local privind alocarea bugetului pentru lucrările de reparaţie, pe care urma să le efectueze agentul economic.

Este vorba despre reparaţia unui Centru de tineret din localitate, pentru care consiliul comunei urma să aloce companiei câştigătoare a licitaţiei în jur de 6 milioane de lei. Pentru a include în ordinea de zi proiectul de decizie, funcţionarii ar fi pretins, în diferite perioade,  echivalentul a 10 la sută din suma totală – bani pe care i-ar fi primit în mai multe tranşe.

Pe acest caz, a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere pasivă. Cei trei sunt cercetaţi penal şi riscă până la 10 ani de detenţie, amendă penală şi  privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o anumită perioadă. În prezent, două persoane sunt reţinute, iar alta este cercetată în stare de libertate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite