Expert: Când se află dedesubturile conflictului transnistrean soluţionarea pare complicată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO president.gospmr.ru
FOTO president.gospmr.ru

Cu cât mai puţin oamenii cunosc conflictul transnistrean, cu atât li se pare mai uşoară soluţionarea acestuia. Când se află dedesubturi, inclusiv legate de anumite interese de pe ambele maluri de a menţine acest conflict, soluţionarea pare nu chiar atât de posibilă. Şi acest lucru a devenit deja o legitate.

Declaraţia a fost făcută într-un interviu pentru Radio Europa Liberă de Leonid Litra, cercetător la Institutul de Politică Mondială de la Kiev, transmite IPN.

Expertul a menţionat că la sfârşitul anului trecut au fost atinse anumite progrese, deşi acestea sunt interpretate într-o manieră diferită: unii spun că este trădare, alţii spun că este un pas înainte.

„Depinde cum privim aceste lucruri, dar Moldova, din păcate, chiar printre partenerii despre care noi credeam că ar fi trebuit să fie nu că de partea noastră, dar de partea adevărului sau, cum aş spune eu, de partea Republicii Moldova, pentru că Republica Moldova este victimă în cazul respectiv. Am văzut parteneri externi care nu sprijină poziţia Republicii Moldova”, a notat cercetătorul.

Leonid Litra a dezavuat poziţia OSCE în anumite contexte, spunând că mandatul, misiunea principală, este consolidarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, dar uneori acest lucru este trecut cu vederea, pentru că OSCE vrea rezultate.

„Atunci când au loc exerciţii militare, de exemplu, cu participarea GOTR-ului, aşa-numitelor trupe ilegale care se află în stânga Nistrului, OSCE-ul trebuie să aibă o reacţie. Sunt cazuri unde OSCE-ul nu poate tăcea, iar privind OSCE-ul la nivel european de la Viena, există formatul „consensus minus 1”, atunci când o parte este implicată sau are un conflict de interese într-o anumită situaţie, ea poate fi tratată separat”, e notat Leonid Litra.

Leonid Litra spune că îi vine foarte greu să facă un design al viitoarei reglementări.

„Putem explica foarte mult, de exemplu, cum vedem noi statutul Transnistriei. Statutul Transnistriei ca ceva similar cu statutul Unităţii Teritorial-Administrative Găgăuzia, de exemplu, sau doar vedem statutul ca un raion al Moldovei, doar că pot fi oferite, de exemplu, anumite privilegii, fie fiscale, fie de ordin cultural. Sunt diferite opţiuni. Eu cred că Moldova deja a dat de înţeles că este capabilă să fie foarte flexibilă. Eu am auzit de mai multe ori când s-au pronunţat că subiectul proprietăţilor poate fi uşor rezolvat. În eventualitatea soluţionării conflictului, Moldova nu va revizui acele împărţiri, vânzări de terenuri, active care au avut loc în stânga Nistrului”, a menţionat cercetătorul.

Expertul a mai spus că partea dreaptă, deocamdată, are puţine argumente să fie atractivă, din păcate. Potrivit lui, evident că sunt lucruri care se schimbă şi în bine, dar atunci această atractivitate ar trebui să fie una foarte mare, rezultatele care există sunt prea mici ca să fie observate dincolo, de cealaltă parte, pentru că pe malul drept lumea pleacă, la ei pleacă tot foarte, foarte mulţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite