A încercat să corupă doi poliţişti, însă a fost denunţat la CNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO cna.md
FOTO cna.md

Administratorul unei firme de transport din Basarabeasca ar fi încercat să mituiască doi poliţişti pentru a nu fi sancţionat pentru activitate ilegală. Fapta a fost denunţată CNA, iar bănuitul a fost reţinut pentru 72 de ore.

Potrivit materialelor anchetei, fiind stopat în trafic, bărbatul ar fi promis 200 de euro ofiţerilor de patrulare, astfel încât ultimii să nu documenteze cazul de efectuare a transportului rutier de persoane în lipsa actelor necesare.

Incidentul a fost raportat la DGT Sud a CNA, iar ofiţerii Centrului au iniţiat o urmărire penală în temeiul art. 325 - corupere activă. În urma documentării cazului, bănuitul a fost prins în flagrant delict în maşina de serviciu a oamenilor legii.  Dacă va fi găsit vinovat, el riscă  închisoare pe un termen de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2.000 la 4.000 unităţi convenţionale.

Cauza se află în gestiunea Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA, urmărirea penală desfăşurându-se sub conducerea Procuraturii Anticorupţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite