Încă 14.400 de doze vaccin AstraZeneca au ajuns în Republica Moldova
0Un lot de 14.400 de doze vaccin Vaxzevria împotriva COVID-19, produs de AstraZeneca, a fost livrat în Republica Moldova şi recepţionat de Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică. Dozele au fost donate prin intermediul platformei COVAX şi vor fi distribuite proporţional în toate centrele de vaccinare din ţară, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, în total, Republica Moldova a primit mai bine de 584 de mii de doze de vaccin Vaxzevria, dintre care peste 122 de mii prin intermediul platformei COVAX.
Mecanismul COVAX este condus de Alianţa pentru Vaccinuri (GAVI), Coaliţia pentru inovaţii în domeniul pregătirii pentru epidemii (CEPI) şi OMS. COVAX este singura iniţiativă globală care lucrează cu guvernele şi producătorii pentru a se asigura că vaccinurile împotriva COVID-19 sunt disponibile în întreaga lume, atât ţărilor cu venituri mai mari, cât şi celor cu venituri mai mici.
De la începutul campaniei de imunizare, în Republica Moldova au fost administrate 1,784 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19.