7 dintre pasagerii autocarului cu moldoveni răsturnat în România rămân la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Cinci femei şi doi copii, de 4 şi 6 ani, răniţi în accidentul din România din 19 august, mai rămân la spital. Una dintre femei va mai sta internată la Brăila până se stabilizează starea de sănătate. Ceilalţi răniţi au ajuns în Republica Moldova în ultimele zile, a comunicat Diana Ţurcan, ofiţer de presă la Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, contactată IPN.

Noaptea trecută, în ţară au fost aduse 13 persoane. 6 din ele, aflate în stare grav-medie, au fost transportate cu trei ambulanţe SMURD, însoţite de paramedici, şi spitalizate la Urgentă. Pacienţii au diferite traumatisme, fracturi de membre şi de coaste. Alte 7 persoane s-au întors în ţară cu un microbuz al companiei de transport căreia îi aparţine şi autocarul răsturnat. După investigaţii medicale, cei 7 au fost lăsaţi să meargă acasă.

Corpurile neînsufleţite ale celor trei minori de 5, 14 şi 15 ani au fost duse de compania de transporturi acasă la rude.

Un autocar cu 36 de pasageri, care se întorcea la Chişinău din Turcia, s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, în România, în apropierea localităţii Baldovineşti, judeţul Brăila. Trei minori au murit. Iniţial se vorbea şi despre o femeie decedată, dar informaţia nu s-a confirmat. Adolescenţii decedaţi, fată şi băiat, erau fraţi. Mama lor, care se afla cu ei în autocar, a fost spitalizată. Şoferul, cetăţean turc, a scăpat cu răni uşoare şi este cercetat penal pentru ucidere din culpă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite