Ţin la vechile metode

„Ţi-e dor de cantonamente şi de vestiar”, mi-a strigat Adi Mutu pe  aleea pietruită din curtea casei sale de pe Via Bolognese, după o glumă deocheată ce mi-a scăpat, la finele unei ore

„Ţi-e dor de cantonamente şi de vestiar”, mi-a strigat Adi Mutu pe  aleea pietruită din curtea casei sale de pe Via Bolognese, după o glumă deocheată ce mi-a scăpat, la finele unei ore de palavre despre tehnicieni şi copii, udată cu vin fin de pe dealurile liniştitoare ale Florenţei. Aşa e. Mi-e foarte dor de ceva ce alţi tineri sportivi urăsc sau spun, eleganţi în exprimare, că sunt metode învechite de antrenament.

Cu riscul de a supăra, metodele or fi învechite sau prăfuite, însă mulţi dintre antrenori sunt la fel. „Nu există elevi proşti sau neinteresaţi, ci dascăli incompetenţi“, îmi spunea odinioară profu’ de mate de la liceul Cantemir. Tipologia sportivului român arată modificări uluitoare, tranziţia aducând în faţa oamenilor personaje de genul:

Marian Oprea (cel mai titrat atlet român din istorie !!!): un tip ca discurs mult asemănător în interviuri cu Chivu, care îşi cântăreşte fiecare cuvânt, educat, disciplinat până în măduva oaselor, dispus să plătească din buzunar bani buni pentru detalii ce-i pot schimba viaţa, tatuat, băiatul după care suspină frumuseţile din atletismul autohton, uneori fiţos pe culoarul de la triplu, prietenos cu camera care-l prezintă la concursuri, cu pantofi D&G coloraţi, cu blugi care pot costa cât o pensie, şi puţin plin de el când şi-a luat primul BMW.

Comparaţi-l pe Marian cu Megelea ( !!!!), ultimul atlet medaliat olimpic, care-a aruncat atât de bine suliţa la Mebourne, pentru bronz, încât am aşteptat un sfert de secol să mai vină o distincţie la Jocuri. 

Ionela Tarlea (cea mai valoroasă sprinţeră din istoria României): o fată plină de viaţă, care iubeşte să cânte melodiile Mariei Ciobanu până la ziuă, elegantă şi machiată chiar când iese să cumpere o pâine sau o ciocolată nepoţicăi Erika, fată a cărui număr de telefon e căutat de politicieni, sportivi sau staruri TV, cea care îşi dă haina de pe ea la propriu (îmi amintesc cum la Oslo i-a dăruit unei fetiţe pe care o cunoscuse de jumătate de oră o pereche de saboţi
verzi pe care plătise 250 de euro), cea care spune că putea doborî recordul mondial după ce şi-a făcut implant de silicoane pentru că ar fi ajutat-o la foto-finish, cea care plângea ca un copil în studio la Surpize- Suprize şi care are un cult inimaginabil pentru părinţi şi pentru familie. 

Lorena Menghia (săritoare în înălţime, campioană naţională de junioare). E sora vedetei care apare prin reviste în Italia, Catrinel Menghia. Lorena s-a îmbarcat în cursa de Milano, la clasa economic, să dea o probă pe podium (nu ăla de premiere), însă a spus că ei îi place să sară!

E mai frumoasă decât soră-sa (părerea mea!), la fel de bine îmbrăcată, modestă, cu un zâmbet care îţi ia minţile în câteva secunde, moartă de plăcere când vede haine de firmă şi uneori enervant de tăcută. Plânge ca fiica-mea de 6 ani când greşeşte la concursuri, pleacă urechea la mari performeri pe care i-a admirat, copilă fiind: Alina Astafei, Sorin Matei sau Monica Iagar. Fata asta frumoasă, care stă pe chat şi nu îi e ruşine să meargă cu trenul în vagoanele de dormit vetuste, e studentă la Harvard!

Din fericire pentru Marian, a existat o doamnă, Doina Anton, pentru Ionela, Viorica Enescu şi apoi Lili Nastase, iar pentru Lorena, Marius Ghilase, omul- antrenorul, tânărul care a înţeles că sportul are mare legătură cu cartea. Tristeţea imensă e ca aş avea nevoie de o mare pagină de ziar pentru a aşterne numele copiilor sau ale tinerilor care s-au pierdut pentru că antrenorii n-au vrut să înţeleagă că poţi purta blugi rupţi D&G, dar poţi fi în pat la ora 10 (seara).

Că poţi să îţi faci operaţie de mărire de sâni şi eşti în stare să vomiţi în timpul antrenamentelor, că poţi merge la discotecă sâmbăta, unde bei o bere sau un scotch, iar lunea cronometrul arată record personal, că eşti capabil să stai pe internet ore în şir, pe chat, dar poţi să găseşti tot pe net declaraţiile şi programele de pregătire ale idolilor, că uneori mai tragi o ţigară pe balcon, pentru că te-a părăsit iubita tu fiind de-o viaţă în cantonament, însă dimineaţa eşti primul în sala de antrenament.

Revenind la profu’ meu de mate, dragi antrenori, există şi copii prostovani sau lipsiţi de interes, dar în egală măsură existaţi voi, incapabili de a vă accepta când vă priviţi în oglindă, incompetenţa.