Primarul care cere reducerea numărului de poliţişti din comună. „Localnicii îi urăsc cu patimă“
0Primarul Ioan Cheşeli, din comuna sălăjeană Cristolţ, a transmis o adresă prefectului, prin care îşi exprimă nemulţumirea privind modul în care poliţiştii din comună îşi desfăşoară activitatea şi îi solicită să facă demersuri pentru reducerea numărului oamenilor legii.
Supărat pe cei doi agenţi de Poliţie Rurală din comună, primarul Ioan Cheşeli i s-a adresat prefectului de Sălaj, Florin Florian, pentru a-i expune problemele cu care se confruntă localnicii, dar şi "presiunile şi abuzurile" pe care, susţine el, le-ar săvârşi poliţiştii.
În solicitarea care se întinde pe şase pagini şi abundă în greşeli, edilul aflat la al şaselea mandat cere o restructurare a postului de poliţie din comună, invocând infracţionalitatea scăzută şi susţinând că în aceste condiţii, un singur agent, cum era înainte de Revoluţie, ar fi suficient.
"Cei doi poliţişti se confruntă cu puţine probleme de serviciu deoarece nu prea au dosare de ordine publică, nu prea au dosare de contrabandă, dosarele de furt sunt o excepţie, la fel şi dosarele de circulaţie. Singurul lucru unde «poţi să îl agăţi» pe cetăţeanul corect şi cu proprietate în mediul rurual este transportul de lemne de foc. În aceste condiţii, trebuie să dovedeasca că au activitate. Cum? Vânând fiecare cetăţean (nu prin sondaj) care transportă lemne de foc, pentru că acolo se poate «găsi ceva»", susţine primarul.
Acesta mai spune că, în urma calamităţilor naturale din septembrie, în pădurile comunei există o mare cantitate de lemn doborât de furtună, crengi pentru care Romsilva nu eliberează documente de transport, dar pe care proprietarii de pădure le adună şi le transportă acasă. Aşa se face că există situaţii în care cantitatea de lemn transportată este mai mare decât cea de pe avizul Romsilva, pe care poliţiştii rurali le sancţionează imediat“, precizează Cheşeli, adăugând că s-a ajuns în situaţia în care "o parte din lemnele de foc din proprietăţi să fie transportate printre tulpinile de porumb sau în fân de frica poliţiei".
Primarul se plânge că în acest context, între localnici şi cei doi oameni ai legii s-a creat "o tensiune fără precedent" şi o lipsă de colaborare între autorităţile locale şi Postul de poliţie. "Poliţiştii de la Postul de poliţie Cristolţ îi urăsc pe cetăţenii de aici, iar ca replică, oamenii din comună îi urăsc pe cei doi poliţişti cu patimă (...) O fi boală profesională sau dorinţa de destabilizare a administraţiei publice locale şi terorizarea populaţiei", concluzionează edilul sălăjean.
În replică, şeful Inspectotarului de Poliţie Judeţean Sălaj, Miron Ştirb, susţine că "evaluarea activităţii poliţiştilor nu este atributul primarului". "Demersurile efectuate de poliţiştii din cadrul postului de poliţie sunt fireşti, încadrându-se în litera şi spiritul legii", punctează el, adăugând că în 2017 au fost instrumentate 19 dosare penale, având ca obiect infracţiuni precum fals material sub semnătură privată, conducere sub influenţa alcoolului, fără permis de conducere sau a unui vehicul neînmatriculat, dar şi operaţiuni ilegale cu articole pirotehnice. În plus, au fost aplicate peste 200 de amenzi în valoare de 93.000 de lei. Pe linie silvică, poliţiştii din comună au confiscat 10,4 metri cubi de material lemnos şi o remorcă.
Contactat, prefectul Florin Florian ne-a declarat că petiţia este încă în instrumentare.
Vă mai recomandăm:
Cum a scăpat basma curată un primar acuzat de conflict de interese