Omagiu pentru 546 de copii fără morminte. „Credeau că merg să facă duş. N-a fost apă, ci gaz“
01 milion de copii din întreaga lume au fost deportaţi în lagărele de exterminare naziste. Câteva sute din ei proveneau din oraşul Şimleu Silvaniei, acolo unde exista cea mai mare comunitate de evrei din judeţul Sălaj.
Adler, Aron, Blau, Berger, Fried, Stern... sunt doar câteva din cele peste 200 de familii din Şimleu Silvaniei care şi-au pierdut copiii în timpul Holocaustului. În total, 546 de copii cu vârste sub 16 ani, trimişi, în iunie 1944, din Ghetoul Cehei spre Auschwitz, şi pentru care lagărele de exterminare le sunt cimitir.
În memoria lor, în curtea Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord a fost montată o placă din granit de mari dimensiuni, pe care sunt trecute numele tuturor familiilor de evrei ai căror copii au fost ucişi de nazişti, precum şi numărul copiilor pe care i-au pierdut.
"În zona Şimleului Silvaniei, exista o comunitate importantă de evrei. Din păcate, minţi bolnave au trimis în ghereale morţii 546 de copii evrei. Pe acest memorial sunt numele tuturor celor care au decedat în perioada pe care nu vrem să ne-o amintim, dar pe care nu trebuie să o uităm", menţionează primarul din Şimleu, Septimiu Ţurcaş.
"Aici ne plângem martirii..."
Lista nu este un definitivă, ea rămânând deschisă pentru completare cu numele copiilor din alte părţi ale judeţului omorâţi în Holocaust. "Aici ne plângem martirii... copii care au fost împuşcaţi, înecaţi, gazaţi sau otrăviţi, copii care nu au morminte", spune, la rândul său, Dan Has, preşedintele Comunităţii Evreilor Zalău.
Printre cei morţi se numără şi Adalbert Berkovits, un băieţel de doar cinci ani, deportat la Auschwitz în 27 mai 1944, împreună cu mama şi cu sora lui, Elly Berkovits Gross, atunci în vârstă de 15 ani. Elly a supravieţuit Holocaustului, s-a mutat în 1966 în SUA, însă nu a uitat niciodată de locurile natale. A revenit aici de mai multe ori după Revoluţie pentru a vorbi despre drama celor deportaţi. Cu prilejul vizitei făcute în 2014, ea mărturisea că a trăit aproape un an în lagăr convinsă că îşi va vedea, până la urmă, fratele şi mama. Din nefericire, s-a înşelat.
"Când am coborât din vagonul care ne-a dus la lagărul de la Auschwitz II-Birkenau, morţii, un copil născut în timpul călătoriei, mama lui şi cei care nu puteau umbla au fost aruncaţi într-o căruţă trasă de bărbaţi cu haine în dungi. Zona era înconjurată cu sârmă ghimpată, bărbaţii strigau, câinii lătrau. Am văzut coşuri din care ieşea fum şi flăcări roşii câteodată. Aerul era plin de fum gros. Nu se vedea cerul, era ca o ceaţă şi mirosea a cauciuc ars. Din depărtare am auzit muzică simfonică. Am fost despărţiţi în două grupuri: mamele cu copiii şi fetele mai tinere într-o parte, bărbaţii în vârstă cu băieţii mai tineri într-o altă parte. În ultimul moment, un ofiţer îmbrăcat bine, cu mănuşi albe, a făcut un semn şi atunci un soldat m-a împins către grupul de bărbaţi. Am fugit şi i-am făcut semn mamei cu mâna şi ultima dată i-am văzut în viaţă. Mai târziu, după război, am aflat că au fost gazaţi",
rememora Elly Berkovits Gross (FOTO sus Agerpres) în 2014, la Şimleu, cu prilejul a 70 de ani de la deportarea evreilor sălăjeni în lagărele de exterminare de la Auschwitz.
De la camerele de gazare, la crematoriu
În memoria fratelui său, Adalbert, dar şi a celorlalţi copii victime ale atrocităţilor naziste, timp de aproape trei decenii, din 1946, până în 1975, Elly s-a preocupat de culegerea numelor tuturor familiilor din zona Şimleului ale căror odrasle au fost ucise fără milă. Rezultatul eforturilor sale au fost gravate pentru eternitate pe placa din granit negru, de 1 metru şi jumătate înălţime şi un metru lăţime.
"Este primul demers de acest gen din judeţul Sălaj şi probabil, primul din ţară. Din ce ştiu eu, nicăieri în România nu există vreun memorial pentru copii", susţine Daniel Stejeran, directorul Muzeului şimleuan. Potrivit acestuia, copiii erau trimişi direct spre camerele de gazare şi spre crematorii: "Copiii nu erau importanţi pentru ofiţerii S.S. Alături de cei mai mici erau ucise şi mamele lor, considerate ineficiente de către S.S.-iştii, întrucât nu puteau munci pentru regimul nazist".
"Şi-au ridicat copiii spre tavan... aşa au mai trăit zece secunde"
Despre cruzimea cu care erau trataţi copii deportaţi vorbeşte şi Alexander Hecht, fiu al unor supravieţuitori ai Holocaustului şi preşedinte fondator al Muzeului Holocaustului din Transilvania de Nord: "Când au ajuns la Auschwitz, după un drum greu cu trenul, copiii au coborât din tren şi au aşteptat. Nu ştiau ce. Au primit ceva mâncare şi nutreau speranţa că va fi mai bine. Nu ştiau, însă, că după 15 minute, o jumătate de oră sau poate chiar două ore vor fi dezbrăcaţi, băgaţi într-o încăpere şi gazaţi. Credeau că mers să facă duş... Nu a fost apă, ci gaz. Părinţii, când au simţit mirosul de gaz, au luat copiii în braţe şi i-au ridicat spre tavan, pentru că acolo aerul era respirabil. În acest fel, copiii mai trăiau încă zece secunde".
Conform recensământului din 1930, în Sălaj trăiau 13.754 de evrei. Ei locuiau în special în oraşe, reprezentând, la acea vreme, 13,4 la sută din populaţia urbană a Sălajului. Cei mai mare comunitate era la Şimleu Silvaniei, unde existau 1.580 de evrei, în timp ce Zalăul, deşi era oraşul reşedinţă de judeţ, număra doar 553 de evrei.
În ceea ce priveşte Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, acesta funcţionează din 11 septembrie 2005, în clădirea sinagogii din Şimleul Silvaniei, cu sprijinul „Asociaţiei Memoriale Hebraica” din Nuşfalău, „Jewish Architectural Heritage Foundation” din SUA, Primăriei Şimleu Silvaniei, Consiliului Judeţean Sălăj şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălăj.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
