Cursuri gratuite pentru şomeri. Ce meserii se pot învăţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sălăjenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă îşi pot diversifica acum specializările participând, gratuit, la cursurile organizate în această lună de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj.

Potrivit datelor primite de la reprezentanţii agenţiei, trei cursuri de calificare vor fi organizate, în Sălaj, în luna septembrie. Este vorba despre cursuri de calificare în meseriile de operator introducere prelucrare şi validare date, bucătar şi electrician electronist auto. Aceste  cursuri sunt gratuite pentru persoanele aflate în căutare de loc de muncă.


Numărul total al şomerilor înregistraţi în Sălaj era, la sfârşitul  lunii august,  de 5667. Din totalul şomerilor înregistraţi, 1809 sunt şomeri indemnizaţi şi 3858 sunt neindemnizaţi. În comparaţie cu luna august numărul  şomerilor a crescut cu 122 de persoane  beneficiare  de indemnizaţie,  şi a scăzut  cu 140 persoane-categoria şomerilor  neindemnizaţi.


Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor este de 68,1%, a şomerilor  indemnizaţi este  de 31,9%,  iar  ponderea femeilor în numărul total de şomeri este de 41,8 %.


Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se adresează agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în vederea găsirii şi ocupării unui loc de muncă,  aceasta fiind de 74,8%. Şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezintă 20,5%,  iar cei cu studii universitare  4,7%.


Din punct de vedere al structurii şomerilor pe grupe de vârstă, reprezentative  sunt ponderile pentru grupa de vârstă  cuprinsă între  40-50 de ani(27%), urmată de a celor cu vârsta  de peste 50 de ani(24,4%), de categoria de  vârsta cuprinsă între 30-40 ani(21.5%), a  tinerilor sub 25 de ani (19)%,  şi a persoanelor cu vârsta cuprinsă  între 25 şi 30 ani(8.1%), iar în funcţie de mediul de provenienţă 4221  şomeri  au domiciliul în mediul rural, şi 1446   sunt cu domiciliul în mediul urban.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite