Guvernul lasă în flăcări casele sălăjenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia Guvernului de a restrânge numărul de angajaţi din primării ar putea lăsa Sălajul fără pompieri voluntari. Singurele comune care au pompieri voluntari sunt Sărmăşag şi Crasna.   În cazuri de urgenţă, ei acţionează şi în comunele învecinate.

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Adrian Chichişan, spune că pompierii militari s-ar descurca mult mai greu fără ajutorul voluntarilor, deoarece serviciile de pe lângă primării reuşesc să ajungă mult mai repede la incendii.

Trag obloanele sau se privatizează

Singurele comune din Sălaj care au servicii voluntare cu dotări şi angajaţi specializaţi sunt Crasna (4 angajaţi) şi Sărmăşag (5 angajaţi).

Ambele servicii au intervenit la incendii, accidente de circulaţie şi calamităţi şi în comunele învecinate. primarul din Crasna spune că, din cauza hotărârilor luate la nivel central, ar trebui să disponibilizeze cei patru angajaţi, dar nu va face acest lucru.

"Nu-mi permit să las oamenii în voia întâmplării. Secţiile de pompieri sunt la cel puţin 30 de kilometri distanţă, iar noi nu putem interveni mai repede. Vom înfiinţa o societate comercială pentru gospodărirea comunei, care va avea compartiment pentru situaţii de urgenţă", spune Emerich Pop.

Dombi Attila, edilul din Sărmăşag, se vede pus într-o situaţie extrem de dificilă şi spune că ar putea desfiinţa serviciul voluntar dar că le-a propus pompierilor militari să deschidă o secţie în comună. "Le punem la dispoziţie maşinile noastre şi un sediu", susţine Dombi.

Ideea primarului din Sărmăşag e foarte greu de pus în practică, deoarece, după cum afirmă şeful ISU, Guvernul a cerut şi inspectoratelor de urgenţă să facă restructurări.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite