FOTO Scandal sexual la Penitenciarul Vaslui. Unul dintre şefi, fotografiat complet dezbrăcat în sala de forţă
0Şeful celui mai important serviciu din cadrul Penitenciarul Vaslui, comisarul-şef Vasile Ponea, a realizat o şedinţă fotoîn sala de forţă a penitenciarului. Bărbatul de 40 ani a pozat complet dezbrăcat în timp ce lucrează la aparate, iar într-una dintre fotografii apare un buchet de trandafiri roşii, în mijlocul florilor fiind aşezată o fotografie cu el dezbrăcat.
UPDATE Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Cristina Cârlan, a declarat, pentru Adevărul, că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, în cazul comisarului şef Vasile Ponea, fotografiat dezbrăcat în sala de forţă a Penitenciarului Vaslui.
"Dezaprobăm în mod categoric aspectele semnalate. Ele contravin statutului privind funcţionarii publici cu statut special din cadrul ANP. Pe lângă ancheta ce s-a dispus imediat la nivelul Penitenciarului Vaslui, a fost sesizat şi Parchetul", a precizat purtătorul de cuvânt al ANP, Cristina Cârlan.
Ştire iniţială
Fotografiile indecente, transmise postului de televiziune România TV, ar fi fost făcute de un deţinut cu care acesta ar fi avut relaţii sexuale. Pozele îl infăţisează pe comisarul şef, dezbracat complet, în timp ce trage la aparate, chiar în sala de forţă a penitenciarului. Într-una dintre fotografii, Ponea apare cu uniforma de comisar. Din imagini se observă că barbatul a acceptat să fie fotografiat în diferite ipostaze incendiare. În vârstă de 40 ani, comisarul şef Vasile Ponea nu este căsătorit şi nu are copil. Colegii spun că persoană ciudată, care nu comunică foarte mult.
Vasile Ponea a fost numit şeful Serviciului de de Siguranţă a Penitenciarului Vaslui în 2013, în urma unui concurs, preşedintele comisiei de examinare fiind Marius Vulpe, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă de la Iaşi.
Vasile Ponea, şef la Penitenciarul Vaslui, surprins gol-puşcă în sala de forţă a închisorii
Conducerea Penitenciarului Vaslui s-a arătat scandalizată de cele întâmplate, exprimându-şi dezacordul faţă de atitudinea şi faptele comisarului şef.
La nivelul Penitenciarului Vaslui a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili în ce imprejurări au fost realizate fotografiile. Potrivit conducerii Penitenciarului Vaslui, sala de forţă este destinată doar angajaţilor unităţii şi teoretic, detinuţii nu au acces.
Comisarul a plecat în Argentina
Vasile Ponea a plecat în concediu de odihnă, de pe 26 ianuarie, timp de 15 zile. Acesta călătoreste de obicei în Italia, însă de dată, spun surse, aceasta a ales Argentina, şi asta, deşi în cererea de concediu a specificat că merge la Targu Mureş şi Bucureşti.
Sala de forţă, fără camere de supraveghere
Sala de forţă a fost amenajată într-unul din corupurile vechi ale Penitenciarului Vaslui, în apropierea porţii de acces în unitate. Aparatele au fost achiziţionate din banii angajaţilor şi cu sprijinul sindicatului şi al asociaţiei sportive din cadrul penitenciarului. Potrivit conducerii unităţii, destinaţia sălii de sport este exclusiv pentru pregătirea fizică a angajaţilor, în special a celor din serviciul de intervenţii. Sala de forţă nu este prevăzută cu camere de supraveghere, însă, după acest incident, conducerea penitenciarului a anunţat că vor fi montate camere video şi în această încăpere.