Poliţistul care a intrat cu maşina într-un pom s-a ales cu un nou dosar penal. Analizele au arătat că a condus băut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Elisei, ajutorul şefului de post de la Postul de Poliţie Măluşteni, cel care s-a accidentat grav în timp ce conducea maşina de serviciu deşi nu avea permis de conducere, va fi cercetat şi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce analizele au ieşit pozitive.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, poliţistul, în vârstă de 22 de ani, a condus maşina de serviciu în comă alcoolică, după ce probele de sânge au arătat că omul legii  avea o alcoolemie de 1,05 grame la mie.

Astfel, el are dosar penal pentru conducere fără a poseda permis de conducere, dar şi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. 

De asemenea, el va fi cercetat şi disciplinar, după ce autoturismul a suferit avarii uşoare la portiera din stânga faţă. 

În acest moment, starea poliţistului este foarte gravă, el fiind internat la un spital din Iaşi în stare de inconştienţă.

Accidentul a avut loc în dimineaţa zilei de 7 iunie, pe DJ 244I, între localităţile Măluşteni şi Vutcani. Potrivit poliţiştilor de la rutieră, colegul lor a pierdut controlul volanului pe o porţiune de drum acoperită cu piatră.

Citeşte şi:

Poliţist din Vaslui în stare gravă la spital, după ce a intrat cu maşina de serviciu într-un pom. Omul legii s-a urcat la volan deşi nu avea permis de conducere

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite