Persoanele cu autism din Vaslui, aşteptate la evaluare gratuită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toţi vasluienii diagnosticaţi cu atuism sunt aşteptaţi la centru FOTO:adevarul
Toţi vasluienii diagnosticaţi cu atuism sunt aşteptaţi la centru FOTO:adevarul

Centrul de consiliere şi asistenţă pentru persoane cu autism din Vaslui anunţă  „Săptămâna porţilor deschise “, în perioada 11 – 17 iulie. Sunt invitate şi aşteptate pentru evaluare a funcţionalităţii, realizată gratuit, persoane diagnosticate cu autism, din toate localităţile judeţului Vaslui.

Evaluarea se realizează cu ajutorul testelor psihologice DENVER II, BASC II şi ABAS II, de către personal de specialitate din Centru, instruit în aplicarea acestora.

„Evaluarea psihologică iniţială a persoanei diagnosticate cu autism reprezintă primul pas în stabilirea unui program de intervenţie individualizat, în scopul dobândirii de abilităţi de comunicare, relaţionare, socializare, de către persoana cu autism“, ne-a declarat Costinela Caraene, coordonatorul acestui proiect.

 Astel, în perioada 11 – 17 iulie, în cadrul Săptămânii porţilor deschise, sunt aşteptate atât cei care suferă de această boală, dar şi familiile persoanelor cu autism din toate localităţile judeţului Vaslui. Centru se găseşte în municipiul reşedinţă de judeţ,  pe strada Metalurgiei, numărul 1, în cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap.

Centrul de consiliere şi asistenţă pentru persoane cu autism din Vaslui a fost înfiinţat de Fundaţia Romanian Angel Appeal, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – Direcţia Protecţia Copilului şi cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, prin proiectul „Şi ei trebuie să aibă o şansă!- program de sprijin pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist”, şi face parte dintr-o reţea naţională de 40 de Centre ce oferă servicii gratuite. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite