Pastorala adresată vasluienilor de presfinţitului Corneliu, episcopul Huşilor: “Nimeni nu trebuie să fie trist”
0
Învierea Domnului este singura şi fără sfârşit mângâiere. Învierea Mântuitorului ne dă sens vieţii şi curaj trecerii din această trecătoare viaţă spre cea veşnică. Învierea Celui răstignit pe cruce pentru păcatele noastre ne cheamă la întâlnirea cu El în taina vieţii celei veşnice, ne invită la masa bucuriei sfintei Împărtăşanii: „gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul”!
După cele mai triste momente care s-au petrecut unul după altul, când Iisus Mântuitorul a fost părăsit, trădat, condamnat la moarte, gustând durerile suferinţelor ei, înviind din morţi, se arată celor care L-au urmat, suferind nedreptatea, mângâindu-i în tristeţea lor de care erau cuprinşi, întrebându-i „de ce plângeţi?” (Ioan 20, 15).
Plânsul este expresia profundei dureri, se manifestă şi nu poate fi controlat, dar el exprimă starea omului în situaţii diferite. Lacrimile sfintelor femei purtătoare de mir, lacrimile lui Petru cel căzut, tristeţea celor doi ucenici care mergeau spre Emaus (Luca 24, 17), sunt mărturii ale durerii ce s-a consumat în cetatea Ierusalimului, locul unde neamul omenesc a fost mântuit (salvat) din marea tristeţe a păcatului şi a morţii. Cele mai cumplite evenimente din istoria omenirii s-au petrecut când Cel fără de păcat îşi asumă păcatele lumii, care, pe dealul Golgotei, deasupra crucii timp de trei ceasuri vor apăsa în întunericul din mijlocul zilei vinerii celei mari.
„Săvârşitu-s-a!” (Ioan 19, 30) este glasul împlinirii misiunii pe care a primit-o Fiul lui Dumnezeu venind în această lume! Neamul omenesc a fost mântuit prin Crucea suferinţelor şi a bucuriei, El, cel nevinovat devine victimă şi sacrificator, pentru a reda omului fericirea şi viaţa cea veşnică.
Înviind Domnul şi Mântuitorul nostru, blestemul şi lacrimile cele de întristare au fost biruite.
Cât este de sfântă această noapte plină de strălucire şi de mântuire, deoarece ea vesteşte venirea zilei celei purtătoare de lumină a Învierii, a zilei fără înserare, a izbăvirii de întristare şi a gustării bucuriei cereşti. Astăzi prăznuim Paştile cele noi, biruinţa Învierii şi a vieţii, taina iertării păcatelor, începutul unei vieţi noi în care bucuria şi viaţa, nu mai au sfârşit.
Învierea Domnului este singura şi fără sfârşit mângâiere. Învierea Mântuitorului ne dă sens vieţii şi curaj trecerii din această trecătoare viaţă spre cea veşnică. Învierea Celui răstignit pe cruce pentru păcatele noastre ne cheamă la întâlnirea cu El în taina vieţii celei veşnice, ne invită la masa bucuriei sfintei Împărtăşanii: „gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul”!
Omenirea de astăzi, aflată în disperarea şi apogeul tristeţii, caută căi de izbăvire. În tumultul şi oboseala stresantă a zilei, a provocărilor, a bolilor incurabile, a neputinţei, a limitelor şi slăbiciunilor, a lacrimilor fără sfârşit ce curg pe faţa ei tristă, din mormântul aflat în grădina evlaviosului şi cu frică de Dumnezeu Iosif, biruitor a înviat Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care a mângâiat pe cei ce plângeau, aducându-le curajul biruinţei şi bucuria izbăvirii de întristare.
Iubiţi fraţi şi surori mărturisitori ai Învierii!
Toate cele omeneşti îşi au rostul şi sensul lor. Cele văzute sunt într-o continuă şi nestatornică schimbare, clipele, zilele, anii, oamenii, frumuseţea şi parfumul florilor, iarba câmpului, toate se schimbă urmându-şi misiunea lor. Noi, creştinii care mărturisim Învierea Domnului, ştim că ne îndreptăm cu paşi repezi spre taina mormântului şi începutul unei vieţi noi fără sfârşit: „de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că cei morţi întru Hristos vor învia” (I Tesaloniceni 4, 14-16).
În scurta noastră călătorie pământească vedem şi trăim starea de întristare şi neîmplinire; în spatele fiecărei uşi de la intrarea într-o casă se află multă durere şi suferinţă. Ne întristează neputinţa, lipsa de curaj, singurătatea, despărţirea de cei dragi, suferinţa sub toate aspectele ei, nedreptatea, nerecunoştinţa, neîmplinirea binelui, atrocitatea răului sub toate formele lui de manifestare, necredinţa, uşurătatea, dorinţa de a fi şi a deveni şi neputinţa de a împlini; neimplicarea şi nepăsarea, lipsa de problematizare a ceea ce suntem şi a ceea ce trebuie să devenim; indiferenţa la chemarea Mântuitorului Hristos şi a Bisericii Lui. Ne doare lipsa de milă şi compasiune, ajutor şi dorinţă de slujire a celor din nevoi. Ne tulbură zilele cu cele mai triste si de nedorit fapte care distrug omul, sufletul lui, făcându-l de nerecunoscut.
La toate acestea, înviind Domnul din morţi ne întreabă pe toţi: „De ce plângeţi?” (Ioan 20, 15), nu ştiţi oare că Eu am şters lacrima durerii de pe faţa tristă a acestei lumi (Apocalipsă 21, 4), nu înţelegeţi că Învierea este adevărata şi singura cale, care dă tuturor prin Cruce bucurie fără sfârşit, că toate s-au înnoit, şi cerul şi pământul şi cele de dedesupt, că cele vechi au trecut?
În taina Sfintelor Paşti, a biruinţei Învierii şi a vieţii, descoperim sensul celor ce există, se întâmplă şi împlinesc spre o nouă lume, a vieţii şi nemuririi. Înviind Domnul din mormânt, ne-a arătat puterea vieţii în moartea pe care a biruit-o. O mărturisesc toţi cei care L-au văzut, au vorbit cu El, s-au bucurat de El şi învierea Lui, au primit taina Botezului şi a Sfântului Duh pe care şi noi am primit-o mărturisind că „Hristos a înviat din morţi fiind început al învierii celor adormiţi” (I Corinteni 15, 20).
Sfintele Paşti care ne încredinţează de lumina şi viaţa cea veşnică, ne cheamă în acest an să comemorăm 300 de ani de când sfântul martir al lui Hristos, Constantin Basarab voievod Brâncoveanul, împreună cu cei patru fii ai săi, mărturisind cu preţul vieţii şi al sângelui credinţa în Învierea Domnului, s-au izbăvit pentru totdeauna de întristare. Martiriul lor este exemplul pe care suntem chemaţi să-l urmăm când timpul sau vremurile nu prea îndepărtate, o vor cere şi de la noi.
De Sfânta Înviere, nimeni nu trebuie să fie trist. Să ne ostenim făcând şi împlinind cele pentru sufletele noastre, vizitând pe cei singuri, bolnavi, trişti, uitaţi, părăsiţi, bucuria şi izbăvirea de întristare să le trăim împreună în taina Bisericii şi în viaţa noastră.
Primăvara şi frumuseţea ei ne întâmpină trezindu-ne pe toţi la asumarea şi mărturisirea crucii şi Învierii Domnului. În zilele de post şi rugăciune am purtat crucea şi durerea cu gândul la biruinţa Învierii. Acum, să ne iertăm, îmbrăţişându-ne unul pe celălalt, să imităm pe Mântuitorul Cel înviat, care ne întâmpină pe toţi:„Bucuraţi-vă!”
În această sfântă zi să redevenim purtători de lumină şi bucurie veşnică, mărturisind şi vestind tuturor Hristos a înviat!
Către Domnul şi Mântuitorul nostru Cel ce a înviat din morţi pentru voi toţi, pururea rugător,
† Corneliu
Episcopul Huşilor
Se încarcă comentariile...
