VIDEO Dascăl vasluian, beat la ședința de repartizare
0Un învățător de la școala din localitatea Lingurari, comuna Voinești, a făcut circ, ieri, la ședința publică de pretransfer și de restrângere a cadrelor didactice.
Gheorghe Neagu, un cunoscut împătimit al alcoolului printre colegii de breaslă, a comis-o, din nou, ieri. Prezent la ședința publică de repartizare a cadrelor didactice, Neagu a făcut circ, deranjând pe toată lumea prezentă în Sala Amfiteatru a Liceului „Mihail Kogălniceanu".
Ca și cum toată lumea era a lui, învățătorul a recunoscut cu seninătate că dimineață, înainte de a pleca de acasă, a băut o cafea și un șpriț.
El a fost detașat la școala din Lingurari în locul unei învățătoare aflate în concediu de maternitate, tocmai pentru că, pe unde a predat, a creat probleme din cauza alcoolului.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui au pormis că vor demara o anchetă începând de astăzi și îl vor asista pe învățător la ore. De asemenea, inspectorii vor verifica toate cataloagele și caietele elevilor pe care îi pregătește.
SURSA VIDEO: OBIECTIV DE VASLUI