Iosif Kovacs (preşedinte FC Braşov): „Îi invit pe vasluieni să revadă faza de la golul lui Wesley“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele lui FC Braşov, Iosif Kovacs, a declarat că nu poate fi de acord cu declaraţiile oficialilor de la FC Vaslui, care au acuzat arbitrajul din meciul de luni seara, încheiat la egalitate, scor 1-1.

Trebuie să ne mulţumim cu acest punct, cu toate că, după aspectul meciului, cred că meritam să câştigăm. Ne aşteptam să avem un meci dificil, pentru că FC Vaslui este una dintre cele mai bune echipe ale campionatului.

Nu vrea să comentez declaraţiile celor de la Vaslui, cum că am fi fost avantajaţi de arbitraj în acest meci. Chiar îi invit pe oficialii lui FC Vaslui să vadă cu atenţie faza golului marcat de Wesley, care a avut o intrare extrem de dură la Marc, ce putea fi sancţionată cu joc periculos.

E uşor să te legi de o fază care te avantajează fără să iei în calcul tot ceea ce s-a întâmplat pe parcursul jocului, unul dominat clar de noi. Tot ce pot spune este că ne încearcă regretul că nu am obţinut cele trei puncte
", a declarat Iosif Kovacs, pentru site-ul oficial al clubului.

În altă ordine de idei, mijlocaşul lui FC Braşov, Alexandru Chipciu, nu va juca în partida cu Unirea Urziceni din etapa a 22-a Ligii I, pentru că este suspendat o etapă, din cauza celor şapte cartonaşe galbene acumulate în acest sezon.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite