Tabere şcolare în Mehedinţi pentru vacanţa de vară
0Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Mehedinţi organizează în această vară la Centrul de Agrement "Drobeta" patru tabere naţionale.
Zilele acestea a debutat deja prima tabără naţională din această vară cu tema "orientare turistică" , care se află la a 3-a ediţie. Tabăra naţională de orientare turistică are loc în perioada 07.07-13.07.2017 şi se desfăşoară în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mehedinţi prin Direcţia de Salvamont Mehedinţi şi Asociaţia Mod of Life. La activităţile planificate vor participa un număr de 80 tineri şi 8 însoţitori de grup.
Organizarea taberei naţionale de orientare turistică îşi propune apropierea tinerilor de natură concomitent cu petrecerea timpului în aer liber şi dezvoltarea unor abilităţi legate de orientare în natură, precum şi dobândirea de cunoştinţe în utilizarea unor echipamente specifice activităţilor montane. Tinerii participanţi vor lua parte la ateliere pe teme diverse cum ar fi: tehnici de supravieţuire, atelier de turism, educaţie ecologică şi orientare cu şi fără busolă, tehnici de acordare a primului ajutor sub stricta îndrumare a specialiştilor SMURD.
Tabăra va îmbina activităţi aplicative utilitare precum: utilizarea busolei, citirea unei hărţi şi orientarea în natură, echiparea unui ham de alpinism, folosirea unei corzi şi a echipamentului de siguranţă, traversarea în rapel, tiroliana etc., cu vizite la obiective turistice şi culturale din judeţul Mehedinţi, vizitare de peşteri folosind echipamentul adecvat, activităţi de team-bulding(Capture the flag) şi întreceri sportive.
Cea de a doua tabără se va desfaşura în perioada 16-22 Iulie 2017, tot în incinta Centrului de Agrement "Drobeta" şi se află la a 4-a ediţie, parteneri fiind Muzeul Regiunii Porţile de Fier, Colegiul Tehnic Decebal şi Asociaţia Mod of Life.
Pe parcursul taberei, tinerii vor efectua vizite în incinta Muzeului Regiunii Porţile de Fier, vor vizita vestigiile arheologice prezente pe teritoriul judeţului Mehedinti, care fac referire la istoria şi formarea poporului român, vor lua parte la ateliere de istorie conduse de istorici şi arheologi. De asemenea, vor fi organizate întreceri sportive care vor cuprinde jocuri şi întreceri specifice poporului dac. Tabăra naţională de istorie are ca scop popularizarea în rândul tinerilor a obiectivelor turistice cu valoare istorică din judeţul Mehedinţi, precum şi dezvoltarea în rîndul tinerilor a interesului pentru a studia istoria. Prin atelierele şi activităţile propuse tinerii au posibilitatea să cunoască principalele monumente istorice şi naturale din zonă. precum şi potenţialul turistic al judeţului Mehedinţi.
Apoi, în perioada 29.07-04.08. a.c., la Centrul de Agrement "Drobeta", se va desfăşura "Tabăra naţională de etnografie şi dansuri tradiţionale" şi se adresează unui număr de 55 de tineri participanţi şi 5 însoţitori de grup. Activitatea taberei naţionale se adresează copiiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani şi are ca scop dezvoltarea personalităţii prin stimularea abilităţilor de exprimare prin mişcare, anume prin dans cu focus pe dansurile tradiţionale. Activităţile constau în ateliere de etnografie, muzică şi dans având un program coordonat de coregrafi şi instructori de dans, întâlniri ale copiiilor şi tinerilor prin schimbul de experienţe de tip muzical şi dans. La finalul taberei va fi organizat un spectacol artistic pus în scenă de tinerii participanţi.
Ultima tabără găzduită de Centrul de Agrement "Drobeta" în vara lui 2017 se va desfăşura în perioada 25.08-31.08. a.c. Este vorba de Tabăra naţională de teatru şi film "Expresie şi mişcare", având ca parteneri Trupa de teatru Cortina şi Asociaţia Mod of Life. La activităţile planificate vor participa un număr de 80 tineri şi 8 însoţitori de grup.Tabăra de teatru şi film constă într-o serie de ateliere zilnice, un program de iniţiere în lumea filmului şi actoriei.
Copiii vor participa la diverse activităţi special concepute pentru vârsta lor, jocuri de improvitaţie recreative, individual şi de grup, menite să dezvolte creativitatea, imaginaţia, concentrarea, atenţia sau capacitatea de a lucra în echipă. Vor fi organizate ateliere de dicţie, improvizaţie scenică, tehnici de respiraţie, vizite la televiziuni locale unde tinerilor le vor fi prezentate studiourile şi echipamentele folosite, vor fi realizate introduceri şi prezentări ale echipamentelor foto şi video la nivel de amatori şi profesionişti. Tabăra va conţine şi ateliere practice în care tineri participanţi vor creea şi pune în scenă un spectacol artistic.