Se împlinesc 20 de ani de la reconstrucţia sfintei Mânăstiri Mraconia. Lăcaşul a fost demolat de comunişti

Mânăstirea Mraconia

Mânăstirea Mraconia îmbracă haină de sărbătoare la acest sfârşit de săptămână, Se împlinesc 20 de ani de la momentul începerii reconstrucţiei acestui sfânt lăcaş, demolat în 1967 de comunişti.

În data de 18 august 2013, la orele 9.00, se va oficia slujba de sfinţire a bisericii sfintei Mânăstiri Mraconia din Cazanele Dunării (Mehedinţi), la care vor participa mai mulţi ierarhi şi preoţi. După ce comuniştii au dispus în 1967 demolarea mânăstirii, în urmă cu 20 ani preotul Cristian Târtea a ridicat cu ajutorul enoriaşilor această Sfântă Biserică Mânăstirească.

„Mrăcuna” – Sfânta Mănăstire Martir

Drumul ce leagă oraşele Orşova – Moldova Nouă, trece prin mirifica trecătoare a Cazanelor Dunării, loc unicat în Europa prin măreţia şi splendoarea pitorească a acestor locuri binecuvântate de Creator, căci aici se înfrăţesc „Cerul, Munţii şi Marea”, oferind tuturor ce păşesc în zonă multă linişte sufletească, meditaţie profundă cât mai ales o întâlnire reală cu trecutul în care se oglindeşte natural frământările şi etapele de formare a semeţiei Munţilor Carpaţi în luptă cu fluviul Dunărea care i-a brăzdat, cât mai ales întâlnirea cu istoria nescrisă a poporului Dac în lupta scrisă pe o bucată de lespede de piatră de Împăratul Traian în „Tabula Traiani”, însemnare prin care îşi croia drumul spre râvnita Dacie a Regelui Decebal.

În Cazanele Dunării există mai multe peşteri dintre care cele mai importante sunt Peştera Veterani şi Peştera Ponicovei, unde s-au găsit numeroase însemnări creştine datând din perioada creştinismului primar cu forme de organizare ascetic-monastice. Ajungând în Cazanele Dunării, astăzi ne putem abate pentru numai 3 km pe minunata şi pitoreasca vale a râului Mraconia. Pe această vale a existat de sute de ani vestigiile străvechii mânăstiri româneşti cunoscută odinioară sub numele de „Sfânta Mănăstire Mrăcuna” sau „Mânăstirea de la Ogradena – Veche”. Numele de „Mrăcuna” este de obârşie slavă şi înseamnă „Locul ascuns, întunecat, dosit” de aici „Mânăstirea Ascunsă…” pentru că locul pe care se afla construită mânăstirea este şi acum, dar mai ales atunci când nu exista lacul de acumulare de la Porţile de Fier I, foarte împădurit încât foarte greu mânăstirea era depistată de invadatori.

Istoria mânăstirii

Din vechime şi până în zilele noastre cronicari şi istorici români sau străini s-au străduit să găsească un răspuns cu privire la vechimea acestei sfinte mânăstiri care se pierde în negura vremurilor. Protopopul cărturar Nicolae Stoica de Haţeg al Mehadiei, în cronica sa, încheiată la anul 1829, când avea vârsta de 79 ani, aminteşte şi de Mânăstirea din Valea Mrăcunii: „De la peştera Veterani în josul Dunării e comuna Dubova (locul Gorunului). În valea pârâului Mrăcuna se află ruinele unei mânăstiri, din care biserica şi turnul e bine zidită şi boltită cu piatră. Mânăstirea Mrăcuna exista încă de la sfârşitul veacului al XIV-lea, deşi din timp în timp a fost dărâmată, totuşi în anul 1788 era locuită. Încă înainte cu 30 de ani, 1800 , tencuiala înăuntru era binişor conservată, se afla şi masa altarului; acum totul e ruinat şi numai zidurile stau. Această mănăstire a fost în 1788, la apropierea turcilor, părăsită, de inimici dărâmată şi nu s-a mai restaurat.”
Date interesante despre vechimea Mânăstirii Mrăcuna aflăm şi la istoricii vechi străini. Numele ei este legat nu numai de valea şi de pârâul Mrăcuna, ci şi de o veche localitate cu acelaşi nume şi care de asemenea a dispărut . La 1598 documentele amintesc de „praediul Mrăcunia” în judeţul Severin, lângă Dunăre.

Dezastrul produs de comunişti

Cu toate acestea ziua nefastă definitivă se abătea din nou asupra Sfintei Mânăstiri Mrăcuna, în anul 1967 când prin Autorizaţia nr.505 din 12 septembrie, Sfatul popular al Regiunii Banat, Comitetul executiv, solicita demolarea urgentă a mânăstirii <<fără nici o viză şi fără întrerupere>>. Cu toate că Direcţia Monumentelor Istorice prin adresa nr.9116/1967 preciza că <<demolarea să se facă numai pentru zidăria de cărămidă păstrându-se intact soclul de piatră de la Biserica Veche>>, nimeni nu a respectat valorile istoriei noastre milenare, imortalizate în acele ziduri din piatră, astfel trecând cu buldozerul pur şi simplu peste ele. Cei de la Direcţia Monumentelor Istorice văzând dezastrul au hotărât să toarne simbolic circa 10 cm şapă de beton pe vechiul contur al temeliilor bisericii mânăstireşti care astăzi îşi au continuitatea pe fundul lacului de acumulare de la Porţile de Fier I. Poate şi regimul a fost nesăbuit dar şi nemernicia unor oameni de atunci a fost pe măsură, încât unii au venit de au ajutat la demolarea mânăstirii şi au construit case în comuna Dubova, cu cărămida provenită de aici. Mărturia face ca astăzi casele acelea să fie pustii şi în ruină. Oamenii locului spun că <<vitele care erau aduse între ruinele mânăstirii, îndată începeau să mugească şi nu încetau până ce nu erau scoase dintre ruine>>. Ca o legendă a rămas şi faptul că ultimul călugăr văzând mânăstirea distrusă a luat crucea care odinioară era înfiptă pe turla mare a bisericii, şi cu ea în spate a urcat muntele Golgotei Româneşti, unde a înfipt-o pe vârful unei stânci semeţe blestemând istoria ateistă ce începeau să o scrie fiii neamului românesc şi cu rugăciunea rostită şi de părintele Clement în însemnarea din Evanghelie <<Ajută Doamne Sfintei Mânăstiri Mrăcunea să se deschidă iar pe vrăjmaşii ei, surpă-i şi îi pedepseşte cu puterea ta cea mare!..>>.

În 1993 începe reconstrucţia acestui lăcaş sfânt

Dar Mânăstirea Mrăcuna nu a fost întru totul sortită pieirii, să-şi doarmă somnul de veci sub apele bătrânului Danubiu, căci prin strădania unui preot meşter priceput, Părintele Cristian Târtea, se pune piatra de temelie la un nou locaş sfânt ridicat în imediata apropiere a văii sfinte, ca o continuitate a spiritualităţii ortodoxe monahale greu încercate în această zonă. Începând cu anul 1993 se redeschid lucrările de reconstrucţie la Sfânta Mănăstire Mrăcuna (Mraconia după noua denumire), cu mari greutăţi materiale şi financiare, dar la care s-au mai adăugat şi alte obstacole premeditate, din partea unor preoţi şi oameni de rea credinţă. Azi, Sfânta Mănăstire Mraconia, se reconstruieşte din donaţiile credincioşilor trecători de pretutindeni şi prin jertfa preotului Cristian Târtea, cunoscut de localnici ca "meşterul Manole al Cazanelor Dunării", iniţiatorul, proiectantul şi maistorul acestui sfânt locaş, care cu propriile-i mâini a ridicat acestă Sfântă Biserică Mânăstirească.

Mânăstirea de sub ape

Ruinele vechii mănăstiri rămân astfel sub apele tulburi ale Dunării cu supra-numele de „Mânăstirea de sub ape” iar cea nouă, cea de deasupra apelor se ridică semeţ ca o continuitate a credinţei creştine din aceste mirifice locuri. Amândouă ca o statornicie ce privesc veacurile care vor urma aici la hotarele ţării, pavăză fiind crucea înfiptă de ultimul părinte călugăr care astăzi se înalţă semeţ ca o legătură între cele două sfinte lăcaşuri şi biruie stânca ce capătă chip de om –de rege al Daciei –Decebal.

Aşa se încheie istoria zbuciumată a Sfintei Mânăstiri Mrăcuna – Mănăstire Martir, care multe suferinţe a avut de trecut peste veacuri şi din tot ceea ce a fost odinioară istorie, credinţă, cultură şi tradiţie, astăzi nu a mai rămas decât o cruce „ieşită din apele bătrânului Fluviu Dunărea”, la răspântie de timpuri, de vremuri, de lume, marcând locul vechiului locaş, însă pe turlele noului locaş mânăstiresc se înalţă spre cer alte cruci semeţe, înodând firul istoriei creştine în acest spaţiu mirific al Cazanelor Dunării.

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Totul despre Dunărea la Cazane. Chipul lui Decebal şi Mânăstirea Mraconia