Inundaţii în Mehedinţi: Un sat riscă să rămână izolat din cauza apelor învolburate ale Topolniţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apele umflate ale Topolniţei riscă să rupă puntea FOTO Corina Macavei
Apele umflate ale Topolniţei riscă să rupă puntea FOTO Corina Macavei

Localnicii din satul mehedinţean Schitul de Jos se tem că vor rămâne izolaţi, după ce puntea care face legătura cu drumul comunal este pe cale să se rupă. Oamenii spun că până diseară puntea va fi luată de apele învolburate ale Topolniţei.

Ploile abundente care au căzut în judeţul Mehedinţi în ultimele zile, dar şi topirea zăpezii a făcut ca apele râului Topolniţa să crească foarte mult. În această dimineaţă, cele câteva zeci de familii care trăiesc în satul Schitul de Jos, în apropierea Mânăstirii Topolniţa, au cerut ajutorul autorităţilor. Oamenii se tem de ce este mai rău: pilonul stâng al punţii care face legătura cu drumul comunal este în pericol de a fi luat de apele umflate ale Topolniţei.

„Până diseară se duce puntea. Dacă arde o casă, pompierii pe unde intră? Noi ce facem, murim de foame, nu avem pâine, pe unde trecem, cu elicopterul? Îi rugăm să vină să ia măsuri” striga disperată, Gheorghiţa Iancu.

„În câteva ore se duce imediat puntea, iar noi rămânem izolaţi total. Noi de unde ne mai luăm pâine, că ne ducem tocmai la Baloteşti ca să cumpărăm o pâine, că doar pe podul ăsta trecem?

spunea un alt localnic, Petre Iancu.

La faţa locului au sosit şi reprezentanţii Apelor Române Mehedinţi. Inginerul şef Adrian Drăghici spune că în cel mai scurt timp posibil se va interveni cu saci de nisip, care să protejeze pilonul stâng al punţii.

„Suntem într-un pericol destul de avansat de a pierde pilonul din partea stângă a punţii. Lucrarea de amenajare a râului Topolniţa nu este finalizată, nu este recepţionată de Apele Române este în grija constructorului, iar pe de altă parte puntea a fost realizată fără avizul şi autorizaţia Apelor Române. Suntem într-o situaţie de compromis pe care încercăm să o gestionăm cât mai bine pentru cetăţenii care accesează această punte. Situaţia impune o intervenţie cât mai rapidă, astfel încât să încercăm să protejăm pila podului pentru ca  familile care locuiesc pe partea cealaltă a râului să aibă cale de acees. Până nu se retrag apele nu putem să intervenim cu utilaje, vom aduce însă saci cu nisip în timpul în cel mai scurt posibil, vom anunţa şi constructorul să vină cât mai rapid cu forţă de muncă să ne ajute. Singurul mod este ca puntea să reziste şi noi să traversăm cu sacii în spate”, a declarat ing. Adrian Drăghici.

În Mehedinţi, precipitaţiile abundente au provocat inundaţii şi în zona Corcova, unde 10 hectare de păioase au fost acoperite de ape.

„Ne apropiem de cota de atenţie pe râul Motru, la Broşteni şi pe râul Coşuştea în zona Cordun-Corcova. Din datele pe care le avem de la Primăria Corcova în momentul de faţă aveam raportate ca fiind afectate de unda de viitură circa 10 hectare de păioase, grâu, secară, ovăz. Suntem sub Cod Galben, se poate întâmpla ceva, avem observatori monitorizăm zona şi pe cât posibil intervenim ca să diminuăm pagubel”, a mai spus inginerul Adrian Drăghici de la Apele Române Mehedinţi. 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite