Episcopia Severinului şi Strehaiei: Îndrumări pentru parohii şi mănăstiri
0În contextul răspândirii epidemiei de Coronavirus, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă prin Hotărârea nr.11/17.03.2020, prevede, pentru protejarea populaţiei, printre alte măsuri, suspendarea tuturor activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear şi de îngrijire personală realizate în spaţii închise.
Se interzice organizarea şi desfăşurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane în spaţii deschise.
Slujbele religioase (Sfânta Liturghie, Sfântul Maslu, înmormântările, precum şi orice altă slujbă) se vor desfăşura în aer liber (în curtea bisericii, în altarul de vară) cu participarea a maximum 100 de credincioşi, păstrându-se distanţa de minimum un metru între cei prezenţi.
”Îndemnăm pe toţi preoţii şi credincioşii din cuprinsul Episcopiei Severinului şi Strehaiei să respecte măsurile şi îndemnurile dispuse de autorităţile publice, respectându-se, totodată, libertatea religioasă a credincioşilor de a participa la viaţa liturgică a Bisericii şi de a primi asistenţă religioasă.
Înainte de Otpustul Slujbei (Sfânta Liturghie, Vecernie sau Pavecerniţă) se vor rosti atât Rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii trimisă de Patriarhia Română, precum şi Rugăciunea pentru chemarea milei lui Dumnezeu la toată primejdia de obşte şi neputinţa din Molitfelnice sau Aghiasmatare”, se arată într-un comunicat de presă al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.