Decizia Tribunalului Mehedinţi: se reia procedura de validare a consilierilor locali la Turnu Severin
0Consiliul Local Drobeta Turnu Severin este obligat printr-o decizie a Tribunalului Judeţean Mehedinţi să reia procedura de validare a tuturor aleşilor în funcţia de consilier local propuşi de comisia de validare, după alegerile locale din această vară.
Pe rolul Tribunalului Judeţean Mehedinţi, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a aflat dosarul 2347/101/2016, prin care Alianţa electorală PSD+UNPR a dat în judecată Consiliul Local Drobeta Turnu Severin pentru anularea hotărârii nr. 2 din 24.06.2016 privitoare la validarea mandatelor aleşilor locali.
Judecătorii au admis acţiunea formulată de Alianţa electorală PSD+UNPR şi au decis anularea CL Drobeta-Turnu-Severin nr. 2/24.06.2016:
„Soluţia pe scurt: Respinge excepţiile invocate. Admite acţiunea. Anulează HCL Drobeta-Turnu-Severin, nr. 2/24.06.2016. Obligă Consiliul Local Drobeta-Turnu-Severin să reia procedura de validare a tuturor aleşilor în funcţia de consilier local propuşi de comisia de validare. Respinge cererea de renunţare la judecată”.
Virgil Popescu, preşedintele PNL Mehedinţi şi consilier local în CL Drobeta Turnu Severin, spune că prin această decizie a Tribunalului Mehedinţi nu se pot schimba viceprimarii. Curios este însă faptul că, remarcă liderul liberal, în două speţe identice acelaşi complet de judecată dă soluţii diferite.
“Se reia procedura de validare şi atât. Trebuie spus că acelaşi complet de judecată, aceeaşi speţă la Căzăneşti, a respins acţiunea. Pe această decizie a Tribunalului Mehedinţi nu se pot schimba viceprimarii”, a declarat Virgil Popescu.