Turnu Severin: Primărie de lux pentru 10 angajați

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce localnicii vor drumuri decente, apă curentă și dispensar, în Breznița de Ocol s-a construit o nouă primărie. Edilii s-au mutat deja în noul sediu, în valoare de 800.000 de lei și aștepată instalarea internetului și a sistemului de alarmă.

În comuna Breznița de Ocol, criza nu se simte. Cel puțin asta arată construcția noului sediu al Primăriei, care beneficiază de două etaje, demisol și posibilitate de mansardare.

În total sunt zece camere și două grupuri sanitare, de care se vor folosi opt angajați, primarul și viceprimarul comunei. Construcția a început în anul 2007 și a fost finalizată în urmă cu câteva zile, urmând ca, în perioada imediat următoare, să se execute finisajele.

„Am început acest proiect în urmă cu doi ani și jumătate, de asta ne-am și permis să alocăm acești bani. Mobilier nou nu ne mai permitem, așa că am adus mobila din clădirea veche. În sediul vechi nu se mai putea lucra, era nevoie de o schimbare”, ne-a spus viceprimarul comunei, Constantin Basarabă.

Noua clădire dispune de sală de ședințe, contabilitate, casierie, birouri și secretariat. La subsol s-a amenjat secția pentru situații de urgență și protecție civilă, arhiva și centrala termică. În așteptarea conexiunii la internet și a montării sistemului de alarmă, edilii sunt în plină operațiune de mutare din sediul vechi.

Activitatea se desfășoară normal, însă interiorul nu este complet finalizat. Am acoperit doar strictul necesar, pentru a ne putea muta aici. Mai trebuie executate finisajele, trebuie instalat internetul și sistemul de alarmă.”, a mai spus vicele.

Să nu îmi ia din pensie ca să facă ei clădiri”
Sătenii din Breznița de Ocol sunt mulțumiți de modul în care arată clădirea, însă susțin că sunt alte probleme, mult mai arzătoare în comuna lor.

„Foarte bine că au făcut, clădirea arată frumos. Sunt de acord cu construcțiile astea noi, dar cu condiția să nu îmi ia mie din pensie ca să facă ei clădiri. Dacă sunt bani, să se facă, dar dacă nu, să stea în banca lor. Sper să rezolve și problema dispensarului și a drumurilor, așa cum ni s-a promis”, ne-a spus Petre Șelevărdeanu, un localnic pensionat, care trăiește în comună din 1938.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite