Turnu Severin: Sediul Apelor Române Mehedinţi, în flăcări
0Mansarda sediului Apelor Române Mehedinţi s-a făcut scrum, luni seară, într-un incendiu izbucnit din cause încă necunoscute. Aproape 100 de pompieri, care au acţionat cu şapte autospeciale, au luptat cu flăcările aproape două ore şi abia au reuşit să oprească extinderea focului la etajul 4 al clădirii.
Focul a izbucnit, aseară, în jurul orei 20,45. Câţiva copii au văzut flăcări şi fum şi au sunat la 112. Patru autospeciale de pompieri au ajuns la locul intervenţiei şi au început o luptă aproape inegală cu focul. Construită din lemn, care apoi a fost dat cu lac, mansarda ardea precum o torţă.
“Având în vedere că e material lemnos foarte mult, pe deasupra şi lăcuit, propagarea incendiului a fost foarte rapidă, astfel că la sosirea forţelor de intervenţie, mai mult de jumătate din mansardă era cuprinsă de flăcari. Incendiul a fost limitat, acum se lucrează la lichidarea lui. Nu am avut victime. Intervenţia este dificilă, din cauza intensităţii de ardere. În plus, clădirea este izolată între blocurile de locuit şi a trebuit să protejăm şi aceste blocuri”, a precizat Ion Iovan, inspector şef ISU Mehedinţi.
Ancheta va stabili cauza incendiului
Directorul Apelor Române crede că focul a izbucnit din cauza unui scurt circuit la instalaţia electrică. Astăzi va fi declanşată o anchetă care va stabili cauzele şi dacă instituţia mai poate desfăşura activitatea în clădire. “Este apă peste tot, cred că sunt pagube însemnate. Vom încerca cu maxima rapiditate sa reface in primul rand acoperisul. Dimineaţă, o echipă de la poliţie va derula o anchetă, după ce se termină acţiunea pompierilor, se va sigila clădirea şi vom vedea de unde a pornit incendiul.
Ce vă pot spune este că în cursul zilei de astăzi (n.r., luni) au fost fluctuaţii de curent. A fost oprit curentul o dată sau de două ori până la sfârşitul programului. Este posibil ca un echipament electric din mansard să fi cedat”, ne-a precizat Adrian Drăghici, directorul Apelor Române Mehedinţi.