Eliberat anul acesta din închisoare, s-a apucat din nou de „treabă“: împreună cu iubita lui, a tâlhărit un bărbat pe faleza din Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiona pe faleza din Tulcea FOTO Arhivă Adevărul
Acţiona pe faleza din Tulcea FOTO Arhivă Adevărul

Laurenţiu Vasiliu (35 de ani) a fost condamnat, în anul 2005, la 15 ani de închisoare pentru tâlhărie urmată de moartea victimei. În ianuarie 2013, el a fost eliberat condiţionat prin decizia Tribunalului Tulcea. Deşi a stat aproximativ 12 ani după gratii, Vasiliu nu s-a liniştit: după numai câteva luni şi-a reluat activitatea infracţională.

Pe data de 20 mai 2013, Laurenţiu Vasiliu a furat un telefon mobil de la un tulcean. A acţionat pe faleza municipiului, acolo unde, după încă o lună, a revenit pentru a mai comite o infracţiune.

În seara zilei de 30 iulie, Laurenţiu a tâlhărit un alt tulcean: V. Petrică, din Tulcea. De la acesta a luat un portofel în care se afla suma de 1.000 de lei. Nu a acţionat singur: de data aceasta a adus-o la „muncă“ şi pe Nicoleta Oprică Ghiţă (27 de ani), concubina lui.

Victima a reclamat tâlhăria la Poliţie, iar a doua zi Vasiliu, un cunoscut al oamenilor legii, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Miercuri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a propus instanţei de judecată arestarea preventivă a celor doi. Judecătoria a decis că Laurenţiu se va întoarce în arest (de data aceasta preventiv) pentru 29 de zile, iar Nicoleta poate fi cercetată în stare de libertate, dar nu are dreptul de a părăsi localitatea Tulcea.

Decizia Judecătoriei Tulcea a fost atacată la Tribunalul Tulcea. Astăzi, instanţa a decis menţinerea deciziei date de Judecătoria Tulcea: Vasiliu rămâne în arest preventiv.

Laurenţiu este cercetat penal pentru furt calificat şi tâlhărie în formă agravantă, iar iubita lui are dosar penal pentru tâlhărie în formă agravantă.

După ce a fost judecat în arest preventiv, Laurenţiu a mai primit, în 2005, o pedeapsă de 15 ani de închisoare (prin decizia Tribunalului Tulcea) pentru tâlhărie urmată de moartea victimei. Pe data de 8 ianuarie, el a fost eliberat condiţionat tot prin decizia Tribunalului Tulcea. Dacă va fi condamnat, Laurenţiu va avea de executat şi restul de pedeapsă.

Mai citiţi şi:

Doi minori au tâlhărit un băiat de 15 ani. Ce acuzaţii li se mai aduc

Tânăr de 19 ani, acuzat de tâlhărie: a atacat o femeie şi i-a smuls lănţişorul de la gât

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite