Cum a ascuns Securitatea lui Ceauşescu focarele de holeră din Tulcea. „Celor bolnavi li se ard lucrurile şi casa“
0
În Deltă au izbucnit, în ultima jumătate de secol, mai multe focare de holeră, după ce localnicii au băut apă direct din Dunăre, netratată. Oraşul Sulina, în principal, a fost foarte afectat, aici înregistrându-se multe victime. Comuniştii au vrut să ţină secret epidemia de holeră, ziariştii neavând libertatea de a informa cititorii. Oamenii de rând aflaseră că locuinţele celor bolnavi erau arse şi că boala era adusă de peştele oceanic.
La Constanţa se auzise de faptul că o boala ce păruse eradicată demult făcea ravagii într-o zonă plină de turişti. Oamenii comentau la colţ de stradă şi îşi anunţau rudele şi prietenii din toată ţara despre pericol. Securitatea cenzurase corespondenţa, iar un raport cu fragmente din epistole a fost întocmit de şeful Securităţii din Constanţa, Victor Burlacu, care l-a trimis mai departe la Centrul de Informatică Documentare din cadrul Ministerului de Interne la 6 octombrie 1977.
„Celor bolnavi li se ard lucrurile şi casa“
Într-una dintre scrisori, Dumitru Boboc din Medgidia îi scria lui Marian Toma din Prahova: „Noi totuşi suntem cam îngrijoraţi, pentru că la Sulina, Chilia, Sf. Gheorghe şi Tulcea bântuie holera. Nu ştiu dacă aţi auzit, dar asta nu iartă pe nimeni… după câteva ore apare spumă la nas şi la gură, individul nu poate supavieţui mai mult de 24 de ore. S-au luat măsuri energice de combaterea bolii, celor bolnavi li se ard toate lucrurile, inclusiv casa“. Se vede că oamenii erau panicaţi şi exagerau.
Scrisoarea continua în acelaşi ton alarmist: „Noi vă sfătuim până când, vă vom anunţa tot noi, în această perioadă nu consumaţi nici un fel de peşte. Se bănuieşte că boala ar fi adusă de peşte (peştele oceanic), peştele viu ar fi infectat, nu se ştie precis, ca amănunt, la localităţile arătate mai sus s-a închis orice fel de pescuit. Fabrica de conserve de peşte de la Tulcea, de asemenea, s-a închis“.
„S-ar fi auzit că sunt cazuri de holeră la Eforie şi Agigea“
Un alt constănţean, Alexandru Jana, îi scria lui Pait Lefteria din Tulcea: „Am aflat de boala păcătoasă care bântuie în Tulcea şi faptul că este interzisă intrarea în oraş… s-a auzit că şi aici pe litoral la Eforie Nord, Agigea, ar fi cazuri internate de holeră, iar aicea sunt vapoare venite de prin Tulcea, de unde s-ar fi adus acest microb şi boala lui“.
Un singur deces, la Sulina
În realitate, la Sulina a murit un singur om şi au fost infectaţi 115 în anul 1977, când a izbucnit primul focar din zilele noastre. Holera este o boală infecţioasă bacteriană foarte gravă, care afectează în mod deosebit intestinul subţire. Boala se manifestă prin tulburări digestive ca o diaree gravă, vomitări excesive, care duc la o deshidratare rapidă a bolnavului. Activistul de mediu Nicolae Răducu, din Sulina, acum în vârstă de 66 de ani, îşi aminteşte bine acea perioadă. „La acea vreme, pe fluviul Dunărea, intrau anual cam 4.500 – 5.000 de nave, deci cam 10 – 12 nave pe zi. Ele veneau din toate colţurile lumii, aducând cu ele microbi în apa de balast pe care o deversau aici, la ancoraj, la milele 6 şi 7. Probabil vibrionul holeric aşa a ajuns şi la noi“, spune el.
Un localnic, probabil, a băut apă de Dunăre nefiartă, a contactat boala şi a murit. „Îmi aduc aminte că veneau elicopeterele şi luau bolnavii, iar peste tot se dădea cu var cloros, iar cei care coborau de pe pasagere erau dezinfectaţi înainte de a pune piciorul pe dană, după ce prima zi nu a circulat niciun vapor pe Dunăre“, spune Nicolae Răducu. Medicii şi asistenţii mergeau din casă în casă şi le dădeau localnicilor câte 10 pastile de tetraciclină odată. „Era un fel de şoc cu antibiotice. Vrau să vă spun că sistemul medical a fost foarte operativ, a acţionat repede, aşa cum este în preent SMURD-ul.
O a doua perioadă de apidemie s-a manifestat în anul 1981, primul caz fiind semnalat în localitatea Grindu. Din cele 154 de persoane afectate, 20 au avut o formă clinică gravă, iar patru au decedat. Şase ani mai târziu, boala a reapărut, de data aceasta cuprinzând Tulcea, Murighiol, Chilia Veche, Sulna, Crişan şi Maliuc. Deşi au fost mai mulţi pacienţi afectaţi, nu a murit niciunul.
Ultima epidemie de holeră a izbucnit în anul 1991. Primul caz a fost înregistrat la Babadag şi apoi la Teliţa, Niculiţel, Mahmudia, Luncaviţa şi Tulcea, conform datelor celor de la Direcţia de Sănătate Publică din Tulcea.
Medicul de la dispensar s-a speriat şi a fugit
Adriana Argetoianu, medic primar igienă, a făcut parte din echipa de specialişti care s-a luptat cu holera la începutul anilor '90. „În acea perioadă, 1991 – 1995, am avut în fiecare an câte un episod de holeră. S-a decis atunci să meargă la focare specialişti din toate secţiile. Aşa s-a ajuns ca şi soţul meu, Gelu Argetoianu, ginecolog, să facă parte din echipa care era implicată în eradicarea focarului, pentru că se foloseau toate resursele pentru prevenirea răspândirii bolii“, spune medicul. Adriana Argetoianu îşi aminteşte cum medicul de la dispensarul medical din Sulina s-a speriat şi a fugit, lăsându-i pe ei să se ocupe de localnici.
În acea perioadă, îşi aminteşte medicul, nivelul Dunării scăzuse foarte mult, apropiindu-se de un prag istoric, iar apa de mare ajunsese în sistemul de alimentare cu apă potabilă. Din această cauză, cum apa care curgea la robinete era sărată, localnicii mergeau la Dunăre şi luau apă cu găleata şi o consumau nefiartă.
Aşa a reizbucnit focarul de holeră la Sulina. Din fericire, nu a murit nimeni în judeţul Tulcea, tocmai pentru că s-au luat măsurile de prevenţie la timp. Au fost totuşi două decese într-un judeţ alăturat, din nord, dar ele au survenit ca urmare a faptului că medicii din zona respectivă nu ştiau cu ce se confruntă. „Important este să intervii rapid, în prime ore, pentru că are loc o deshidratare masivă şi nu mai poţi face mare lucru apoi“, spune ea.
„Stăteam lângă ei să-şi ia antibioticul“
Nu mai puţin de 30 de asistenţi medicali şi medici au fost trimişi la Sulina pentru a lupta cu boala, dar şi cu localnicii, mulţi refuzând tratamentul. „Nu aveam garanţia că luau antibioticul dat de noi şi ne trezeam la 5.30 dimineaţa şi plecam spre casele lor. Ne împărţisem oraşul în mai multe zone. Stăteam lângă ei până când înghiţeau antibioticul. Le dădeam doza de atac 8 - 4- 4. Apoi, seara, aproape de miezul nopţii, ne adunam toate cadrele medicale cu caietele de pe teren şi verificam dacă toţi au primit tratamentul şi încercam să dăm de urma celor care lipsiseră“, îşi aminteşte medicul.
Spitalul din Sulina
Turişti speriaţi
În hotelul în care erau cazaţi erau, în acel an, şi mulţi turişti. „Când au văzut ce mulţi medici şi asistenţi sunt acolo, s-au speriat turiştii şi au vrut să plece. Şi atunci eu m-am ridicat în picioare şi le-am vorbit: «Dacă noi suntem aici şi nu păţim nimic, nu aveţi nici dumneavoastră de ce să vă temeţi. Mergeţi la plajă, distraţi-vă, dar fiţi atenţi şi nu beţi apă din Dunăre, ci doar cea pe care o primiţi, îmbuteliată. Trebuie să vă spălaţi pe mâini, să respectaţi toate regulile de igienă şi nu se întâmplă nimic». Şi oamenii s-au liniştit şi nu a plecat nimeni acasă“, râde medicul amintindu-şi de acea perioadă.
Presa nu a scris nimic
Spitalul din Sulina, în prezent închis, a fost punctul cheie în timpul izbucnirii focarului de holeră. „Dacă nu ar fi existat spitalul, am fi făcut unul de campanie. Erau aduşi câte şapte – zece pacienţi odată. La acea vreme, unitatea medicală avea inclusiv chirurg, care opera. După ce erau stabilizaţi, pacienţii erau transportaţi inclusiv cu elicopterele Armatei la Tulcea, iar elicopterele zburau din oră în oră. Pentru că dacă printre cei bolnavi mai aveau şi alte afecţiuni, cum ar fi o boală de inimă, ei aveau nevoie de tratament suplimentar“, explică medicul.
Foarte uimită a fost de faptul că, deşi presa era liberă, nu a apărut în ziare nicio ştire despre focarele de holeră. „Pe atunci nu erau televiziunile private, dar nimeni nu a scris nimic“, spune medicul. Însă, adaugă ea, la acea vreme, sistemul medical se bucura de o foarte mare credibilitate. Se întreabă cum ar reacţiona în prezent oamenii din Deltă dacă ar trebui să mai treacă prin aşa ceva.
Vă mai recomandăm:
Incursiune pe Insula K din Marea Neagră. Cel mai nou pământ al României
Vă mai recomandăm:
Incursiune pe Insula K din Marea Neagră. Cel mai nou pământ al României
Se încarcă comentariile...
