Saga unei familii de şvabi din Săcălaz: vânduţi de Ceauşescu, şi-au răscumpărat casa după 20 de ani, când fiica lor a venit să studieze în România
0
Destin. Christine (57 de ani) şi Ewald Neu (59 de ani) au părăsit România în 1982, cu destinaţia Germania, însă o parte din inima lor a rămas în Săcălaz, judeţul Timiş, locul unde s-au născut şi au copilărit. După zeci de ani de la plecarea lor, fiica cea mică a decis să studieze la Facultatea de Medicină din Timişoara.
Aproximativ 230.000 de şvabi şi saşi au fost vânduţi Germaniei de către Nicolae Ceauşescu, între anii 1968 şi 1989. Autorităţile române aveau la acea dată un acord cu guvernul Republicii Federale Germane, prin care acest stat plătea guvernului român o taxă de câteva mii de mărci germane (variind după vârsta şi nivelul de educaţie al emigrantului) pentru fiecare etnic german căruia i se aproba emigrarea.
Toţi germanii care au plecat din România au lăsat în urma lor agoniseala de-o viaţă, casele şi toate proprietăţile lor intrând în posesia statului român. Germanii folosesc pentru a defini locul de baştină un termen intraductibil în alte limbi, „Heimat“, care înseamnă mult mai mult decât „patrie“, care înseamnă totodată şi căldura căminului casei părinteşti, a comunităţii, a locului unde te-ai născut şi ai fost botezat.
SĂRBĂTOARE GERMANĂ LA SĂCĂLAZ
Recent, localitatea Săcălaz (din judeţul Timiş), a sărbătorit 250 de ani de la stabilirea coloniştilor germani. Săcălaz este o comună aflată lângă Timişoara, la 10 kilometri de capitala Banatului. A fost cândva un sat german, însă majoritatea şvabilor au emigrat până în 1989. Restul au plecat după Revoluţie.
În sat nu a mai rămas picior de german, iar casele lor au fost ocupate de alte persoane care şi-au părăsit locurile de baştină şi s-au stabilit în Banat, cei mai mulţi provenind din Ardeal şi din Moldova.
La sărbătoarea celor 250 de ani de la venirea coloniştilor germani, străzile Săcălazului au fost din nou colorate de straiele populare şvăbeşti, a răsunat din nou muzica tradiţională a şvabilor, s-a vorbit din nou limba germană. La evenimentul aniversar au revenit pe meleagurile natale peste 300 de şvabi. Cu această ocazie, Martin Roos, episcopul Bisericii Romano-Catolice din Timişoara, avea să spună: „Aproape toţi şi aproape oriunde suntem străini. Şi călători pe acest pământ. Faceti-vă din străinătate o patrie, dar niciodată nu vă transformaţi patria în străinătate“.
Christine, la serbarea de la Săcălaz, Timiş
„SUNTEM ACASĂ ŞI ÎN GERMANIA, ŞI ÎN ROMÂNIA“
Am întâlnit aici o familie de şvabi care au părăsit Săcălazul în 1982, dar care nu şi-au transformat niciodată locul de baştină în străinătate. „Noi suntem acasă şi în Germania, dar şi aici, în România. Nu am scos Săcălazul niciodată din inimă“, ne-a spus Christine Neu, preşedintele Asociaţiei Bănăţenilor de la Reutlingen, un oraş aflat în landul Baden-Württenberg .
Christine (57 de ani) şi Ewald Neu (59 de ani) reprezintă un caz ieşit din comun. Sunt singurii germani din Săcălaz care şi-au răscumpărat casa, locul unde au copilărit şi şi-au petrecut prima parte a tinereţii şi pe care l-au părăsit în 1982 pentru a se stabili în Germania. „Când am plecat, trebuia să lăsăm toate proprietăţile statului. Pentru că nu am rupt niciodată legătura cu ţara, a fost mereu dorinţa noastră să reintrăm în posesia casei. Pe ceilalţi nu i-a mai interest, dar noi am rămas ataşaţi de aceste locuri“, a spus Christine.
La rândul său, Ewald a ţinut să precizeze:„Era o chestiune sentimentală, dar ne-am dorit şi o casă de vacanţă în România, unde să putem veni ca acasă“.
AU REFĂCUT CASA VECHE
Cazul săcălăzenilor este unul atipic. Aproape toţi cei care au plecat din această localitate s-au stabilit în oraşul Reutlingen, în landul Baden-Württenberg. Oraşul are străzi care poartă denumiri precum Sackelhausen (denumirea săcălazului în germană) sau Banat. „Este interesant că aproape toţi cei din Săcălaz s-au stabilit la Reutlingen. Fiecare a fost ajutat de un membru de familie care era deja mutat acolo. Sunt peste 2.000 de persoane din Săcălaz“, a mai spus Christine Neu, care este şi vicepreşedintele Asociaţiei Şvabilor Dunăreni care îşi are sediul la München. „Noi am plecat în 1982, dar după scurt timp am început să tot revenim în România. În primii ani mai locuiau la Săcălaz părinţii. Apoi au venit şi ei în Germania. Aproape în fiecare an veneam în ţară“, a mai adăugat Christine.
Christine Neu a părăsit România, împreună cu soţul ei, în 1981
Christine şi Ewald Neu au visat mereu să poată reintra în posesia casei familiei din Săcălaz. Au reuşit acest lucru în 2001, la 20 de ani de la plecarea din România. „Iniţial am vrut să dărâmăm casa veche, să construim una nouă, de la zero. Era într-o stare foarte precară. Timp de zece ani am tot lucrat la ea. A trebuit să investim mulţi bani. Acum suntem mulţumţi de ce avem“, a completat Ewald.
FIICA, STUDENTĂ LA MEDICINĂ ÎN TIMIŞOARA
Christine şi Ewald Neu au trei copii. Un băiat născut în România, în 1980, şi două fete născute în Germania. Nici prin gând nu le-a trecut că fata cea mare, în vârstă de 28 de ani, născută la Reutlingen, care nu vorbeşte limba română, va deveni stăpâna casei din Săcălaz. Kerstin Neu face parte din noua generaţie de şvabi, care nu mai are nicio legătură cu România. Cu toate astea, s-a întâmplat ca tânăra să dorească să urmeze o facultate tocmai în ţara părinţilor ei.
„Înţeleg limba română, dar nu ştiu să vorbesc. Noi acasă am vorbit mereu în germană. Şi pe timpul în care locuiau în România, părinţii numai în germană vorbeau când erau acasă, în familie. Era limba lor. Dar veneam foarte des în vacanţă în România. Am fost la mare, la munte, peste tot“, ne-a declarat Kerstin Neu.
Tânăra plecase deja din Germania şi locuia în Australia când s-a decis să vină să facă Facultatea de Medicină de la Timişoara. „Am locuit doi ani în Australia. Am umblat prin multe ţări. Însă am decis să revin în Europa, pentru că voiam să fiu mai aproape de familie. Visul meu a fost să mă fac medic. Vreau să pot să ajut oamenii“, a spus Kerstin Neu.
Decizia ei i-a luat prin surprindere şi pe părinţi. „Eram în concediu, la Săcălaz, în 2013. La un moment dat, ne-am trezit cu Kerstin la uşă. Nici nu ne-a anunţat că vine. Ne-a făcut o surpriză. Atunci ne-a anunţat că a decis să se înscrie la facultate, la Timişoara, nu în altă parte“, a adăugat Christine Neu. Acum, Kerstin a terminat anul III de Medicină la Timişoara.
Familia Neu: Christine, Kerstin şi Ewald
„Avantajul este că avem casa noastră aici. Îmi place mult Timişoara, dar nu ştiu ce voi face după facultate. Mai am până atunci, se poate întâmpla orice. De ce nu, chiar să rămân în România“, a afirmat Kerstin.
PĂCĂLIŢI DE UN SECURIST
Membrii familiei Neu de la Săcălaz au depus actele pentru emigrare încă din anii ’60. Au ajuns însă să-şi ia gândul de la o plecare pe cale oficială, aşa că, atunci când situaţia economică în România s-a înrăutăţit, iar drepturile minorităţilor erau din ce în ce mai puţin recunoscute, Christine şi Ewald Neu au decis să fugă din ţară, aşa cum de altfel au făcut foarte mulţi etnici germani.
„Am vrut să fugim în Iugoslavia. Totul a fost stabilit. Nu am vrut să rămân singură. Ewald a fost prietenul meu din tinereţe. Aşa că m-am dus după el. Am şi plecat la drum însă am prins o vreme foarte rea, cu ploaie şi ceaţă. Eu, în loc să am cizme în picioare, aveam pantofi cu tocuri. La un moment dat s-au rupt şi tocurile. A fost un chin“, povesteşte Christine Neu. „Am ajuns în zona frontierei dar ne-am învârtit în cerc. Ne-am împotmolit. Aşa că am fost nevoiţi să revenim acasă“, a completat Ewald.
A urmat încercarea de a pleca pe calea semioficială. Pe la începutul anilor ’80, Securitatea a ajuns la concluzia că poate să stoarcă şi alţi bani de la etnicii germani, pe lângă sumele plătite de Germania Federală pentru repatrierea lor. Cei care doreau să fie trecuţi pe locurile cu prioritate, să nu mai aştepte la coadă poate chiar şi ani întregi pentru a emigra, puteau să plătească direct Securităţii de la Timişoara o „taxă specială“. Cei doi săcălăzeni au avut însă ghinion.
„Ne-am întâlnit cu securistul, i-am dat 75.000 de lei. Erau toţi banii pe care i-am strâns la nuntă. Ne-a spus să stăm liniştiţi pentru că în câteva zile ne va aduce actele. Numai că securistul a dispărut cu banii noştri. Practic, ne-a furat banii. Nu l-am mai văzut niciodată. Nu aveai cui să te plângi“, a mai povestit Ewald Neu.
Înainte de emigrare, Christine Neu a fost educatoare în oraşul Deta, iar soţul ei instrumentist la Teatrul German din Timişoara. "Prin legea dată în 1981, toţi cei ce au depus actele de plecare definitivă şi au lucrat în educaţie şi cultură şi-au pierdut serviciul. Printre ei am fost şi noi. Aşa că am rămas şomeri cu un copil mic, Norbert, înainte de plecare", a mai spus Christine.
CHETĂ DE LA FAMILIE ŞI PRIETENI
Situaţia era disperată. Singurul gând al şvabilor era să scape din România dictatorului Ceauşescu. „A trebuit ca familia şi prietenii din Germania să facă o chetă, să strângă bani pentru noi. În România nu mai aveam nicio şansă, după ce aveam actele depuse pentru emigrare, am intrat în rândul «duşmanilor poporului». Până la urmă, am plătit 8.000 de mărci de persoană. Pentru copii nu trebuia să plătim. Aşa am ajuns în Germania, o ţară străină pentru noi, chiar dacă vorbeam limba lor. Am ajuns cu câte un bagaj şi cu multe datorii pe cap“, a mai spus Christine Neu. Timp de un an a fost şomeră, însă apoi a găsit de lucru ca educatoare. Soţul ei a acceptat la început orice muncă, pentru a face rost bani, însă apoi s-a angajat la fabrica Mercedes.
„E foarte greu să redai în cuvinte cum se trăia în România. Nu aveai voie să mai faci nimic, nu mai aveai nimic, nu aveai libertatea să faci nimic, nici să spui ce gândeşti. Nu s-a mai găsit nici pâine. Ajungeai să te saturi. În Germania, am lucrat 25 de ani la Mercedes, ca sudor. Timp de 20 de ani am lucrat doar în schimbul de noapte, pentru că se plătea mai bine“, spune Ewald.
„RĂMÂNE SĂCĂLAZUL DIN MINTEA NOASTRĂ“
Capul familiei Neu a făcut parte din fanfara localităţii Săcălaz. „Am cântat cu fanfara la mai multe defilări organizate la Timişoara cu ocazia sărbătorilor de 23 august“, îşi aminteşte Ewald. Cum toţi muzicienii au plecat în Germania, fanfara şi-a putut continua activitatea muzicală la Reutlingen, iar recent, în frunte cu Ewald Neu, a revenit la Săcălaz, la aniversarea celor 250 de ani de la stabilirea coloniştilor.
„Cum e Săcălazul de azi? Parcă nici nu contează. Pentru noi, cei care am plecat din Săcălaz, a rămas şi va rămâne mereu satul din mintea noastră. Noi venim acasă, în România, de acasă, din Germania. E un sentiment pe care nu-l pot descrie în cuvinte“, mai spune Ewald.
„Nu este uşor să te rupi de locul unde te-ai născut, unde au trăit părinţii, bunicii şi străbunicii. Tatăl meu care locuieşte în aceeaşi casă în Germania are o vorba: <Trăiesc de 33 de ani în Germania şi nu m-am văzut niciodată în vis aici!>. Pentru majoritatea celor care au plecat de aici s-a terminat o etapă de viaţă. Au pus capăt, s-a pus lacăt. Au vrut să uite, să nu se mai gândescă la Săcălaz. Unii au reuşit. Alţii nu vor uita niciodată. Dar nu vorbesc despre suferinţa lor. Săcălazul se află în visele noastre. S-au schimbat lucrurile mult în comună“, a completat Christine.
În 2005, Christine şi Ewald au sărbătorit nunta de argint tot în Săcălaz, cu foarte mulţi invitaţi din Germania şi România.
Tinerii şvabi sunt fascinaţi de Banat
Peste 300 de şvabi bănăţeni s-au întors pe meleagurile natale, luna trecută, pentru a participa la sărbătoarea a 250 de ani de la colonizarea Săcălazului cu etnici germani. Evenimentul a fost organizat de Organizaţia Săcălăzenilor de la Reutlingen şi Asociaţia Şvabilor Bănăţeni din München. Şvabii au dezvelit două plăci memoriale pentru criticul de artă Egidius Haupt şi pentru Ernst Kannengießer, cel care a scris prima monografie a Săcălazului, în 1925. De asemenea, a fost inaugurat un monument al germanilor din Săcălaz, realizat în totalitate din banii primăriei.
La Săcălaz a fost prezent şi Peter Leber, preşedintele Asociaţiei Şvabilor Bănăţeni din München. „Partea interesantă a asociaţiei este că în jur de 50 la sută din membri sunt născuţi în Germania. Unii nu au avut nicio legătură cu România, nu ştiu nici limba. Dar sunt interesaţi să afle despre rădăcinile familiei, de unde vin bunicii, părinţii. Sunt interesaţi de tradiţiile şvabilor bănăţeni, de port, de muzică, de dans. Aceştia se întâlnesc aproape săptămânal, apoi de trei-patru ori se duc la diferite evenimente şi tabere“, a declarat Peter Leber (FOTO).
Harald Schlapansky este preşedintele Asociaţiei de Tineret a Şvabilor Bănăţeni de la München. „Fiecare tânăr la 20 de ani devine interesat să afle mai multe despre trecutul familiei şi rădăcinile sale. Acum, cu Facebook este şi mai uşor. Tinerii se organizează în grupuri, e o platformă care îi ajută. Ei fac şi excursii în România. Sunt fascinaţi de Banat, de tradiţiile şvăbeşti. Vrem să existe un pod între România şi Germania. Trebuie să îşi cunoască rădăcinile“, a spus Harald Schlapansky, originar din Bacova, Timiş.
Cu ocazia a 250 de la colonizarea cu etnici germani a comunei Săcălaz şi în Reutlingen (Germania) se ţine, în data de 11 iulie 2015, un Kirchweih tradiţional săcălăzean.
FOTO Fabuloasa poveste a şvabilor: „Primului îi era hărăzită moartea, celui de-al doilea munca, celui de-al treilea pâinea”
Mărturiile şvabilor vânduţi de Ceauşescu Germaniei. Cât era şpaga cerută de securişti şi ce a făcut fostul dictator cu miliardele de mărci
FOTO Germanii au readus la Timişoara o tradiţie seculară pe cale de dispariţie în România. Piaţa Libertăţii a fost ocupată de şvabii bănăţeni
FOTO Mare sărbătoare şvăbească la Săcălaz. 250 de ani de la colonizarea localităţii cu germani. "Tinerii nu ştiu româneşte dar sunt fascinaţi de Banat"
Se încarcă comentariile...
